Şefa BCE a pus gând rău creşterii salariilor. Lagarde spune că e nevoie de o limitare pentru a ţine în frâu inflaţia

“Ştim că salariile cresc, probabil într-un ritm mai rapid decât se estima”, a declarat Lagarde pentru ziarul croat Jutarnji list, înainte de aderarea Croaţiei la blocul monetar. “Nu trebuie să permitem ca aşteptările inflaţioniste să se dezancoreze sau ca salariile să aibă un efect inflaţionist”.

Lagarde a adăugat că, în acest moment, ratele dobânzilor BCE trebuie să fie mai mari pentru a limita inflaţia. Banca centrală trebuie să “ia măsurile necesare” pentru a reduce inflaţia la 2%, de la rata actuală de aproape 10% în zona euro, a spus ea, conform POLITICO.

“Trebuie să fim atenţi ca cauzele interne pe care le observăm, care sunt legate în principal de măsurile fiscale şi de dinamica salariilor, să nu ducă la înrădăcinarea inflaţiei”, a avertizat Lagarde.

BCE a majorat ratele dobânzilor de la 0,5% la 2,5% începând din iulie, în încercarea de a stopa o creştere a inflaţiei. Banca centrală a declarat că este pregătită să ia măsuri suplimentare pentru a încerca să aducă rata inflaţiei cât mai aproape de 2 la sută – aşa cum prevede mandatul BCE. Lagarde nu a oferit niciun detaliu pentru noile politici în interviu.

În contextul în care Croaţia devine la 1 ianuarie cel mai nou membru al monedei comune a UE, Lagarde a declarat că “euro va servi drept scut pentru Croaţia”, dar a avertizat că acest lucru “nu înseamnă că trebuie să vă opriţi cu reformele”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *