Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, cere companiilor rusești să ofere angajaților concedii pentru pregătirea militară

Oligarhul rus Evgheni Prigojin, al cărui grup Wagner a jucat un rol important în conflictul din Ucraina, a cerut ca întreprinderile rusești să acorde timp angajaților să se antreneze în taberele grupului militar privat din Rusia, relatează CNN.

Evgheni PrigojinFoto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Într-o declarație a grupului său Concord, Prigojin – care este supranumit „bucătarul” președintelui rus Vladimir Putin – a spus că „mulți milițieni voluntari, în special din regiunile Belgorod și Kursk, primesc în prezent pregătire militară la bazele PMC Wagner”.

„Din păcate, unele afaceri în care lucrează acești membri voluntari ai miliției îi împiedică să-și ia concediu de scurtă durată pentru instruire”, a continuat el.

Prigojin a spus că aceste companii sunt „deținute de stat, deținute de mari întreprinzători care locuiesc departe de regiunile Kursk și Belgorod (de obicei, undeva la Moscova.)”.

„Considerați acest lucru un apel deschis către proprietarii de afaceri mari ai căror angajați încearcă să obțină o formare care să le permită să-și apere patria. Vă rugăm să fiți amabili și să nu împiedicați membrii voluntari ai miliției să primească concediu de pregătire; în caz contrar, numele afacerilor dvs., numele directorilor vor fi făcute publice”, a spus el.

Prigojin a adoptat un ton din ce în ce mai populist pe măsură ce conflictul a continuat, acuzând părți din elita dominantă rusă de sprijin insuficient pentru armata rusă și criticând ministerul apărării pentru proasta organizare.

Miercuri mai devreme, CNN a raportat că administrația președintelui american Joe Biden ia în considerare desemnarea Grupului Wagner ca organizație teroristă străină, pe fondul eforturilor continue de a impune Rusiei sancțiuni pentru războiul din Ucraina, potrivit unui oficial american.

În septembrie, Prigojin a recunoscut pentru prima dată că a fondat Wagner în 2014 pentru a lupta în Ucraina şi a recunoscut prezenţa organizaţiei de mercenari în Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină.

De mai mulţi ani, Wagner este suspectat că joacă un rol în promovarea ambiţiilor Kremlinului, inclusiv în Ucraina, unde luptători din grupul paramilitar au fost în prima linie în timpul ofensivei lansate în februarie.

La începutul lui noiembrie, Wagner şi-a deschis primul sediu în Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime al Rusiei, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *