Selecționerul Marocului, mândru de performanța echipei sale la CM 2022 Qatar

Croația a învins Marocul în finala micăa Campionatului Mondial de fotbal din Qatar. La finalul partied, selecționerul Walid Regragui a analizat pe scurt parcursul formației sale.

Walid RegraguiFoto: KARIM JAAFAR / AFP / Profimedia

Walid Regragui, mândru de performanța Marocului

Marocul a fost echipa surpriză, care a eliminat adversari mai bine cotați, iar în final s-a clasat între cele mai bune patru selecționate de la Cupa Mondială.

„Este o înfrângere amară, dar am văzut o echipă a Marocului care nu a cedat şi a luptat tot meciul. Ne vom aminti de multe meciuri de la această Cupă Mondială şi vom reveni mai puternici!

Suntem fericiţi pentru că suntem, până la urmă, între cele mai bune patru echipe ale lumii. Şi mai sunt fericit pentru că am unit toţi marocanii, pentru o lună de zile. Au avut un motiv de bucurie şi de mândrie”, a declarat Walid Regragui, potrivit News.ro.

Reprezentativa Marocului a reușit să învingă în grupe Belgia, iar în optimi și sferturi a eliminate surprinzător două dintre favorite, Spania și Portugalia, pentru ca în semifinale să cedeze în fața Franței.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *