Senatul interzice orice referire la identitatea de gen în școli. Alexandrescu: Vor fi desființate masterate / Asociația Accept cere președintelui retrimiterea în Parlament a legii – Educatie

Senatul, cameră decizională a Parlamentului, a adoptat o modificare la Legea Educației Naționale care interzice orice referire în școli și universități la identitatea de gen, ”înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Senatorul Vlad Alexandrescu avertizează că prin aceast modificare vor fi interzise, împotriva autonomiei universitare, cursurile despre identitatea de gen și egalitatea de șanse, iar masteratele specializate vor fi desființate. Asociația ACCEPT solicită președintelui Klaus Iohannis să refuze promulgarea acestei legi și să o retrimită la dezbatere în Parlament.

Este vorba de o modificare a articolului 7 din Legea Educației Naționale, alineatul 1, litera e.

”În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară sunt interzise:

  • e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”, arată proiectul adoptat azi de Senat.

Potrivit senatorului USR Vlad Alexandrescu, cei care au votat pentru au fost PSD și PMP, în timp ce PNL s-a abținut, iar USR a votat împotrivă.

Potrivit senatorului USR, prin această lege vor fi interzise, împotriva autonomiei universitare, cursurile despre identitatea de gen și egalitatea de șanse.

”Domeniile universitare care oferă studii de gen, masterate specializate vor fi desființate. Persoanele pregătite pentru a ocupa poziții de expert în egalitatea de șanse vor deveni suspecte și va trebui să se recalifice. Literatura științifică ce definește și folosește termenul de gen va fi interzisă. Cercetările științifice despre gen făcute de marile universități din străinătate vor fi confiscate. Accesul la cunoaștere al elevilor și studenților va fi blocat”, a scris Vlad Alexandrescu.

Alexandrescu acuză că România se aliniază unor poziții promovate de Ungaria lui Viktor Orban și de Polonia, devenind un regim în care s-a introdus poliția gândirii.

”Contravenim astfel obligațiilor asumate de Romania prin Convenția ONU privind drepturile copilului si prin Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

Încălcăm grav legislația antidiscriminare (inclusiv pe criteriul orientării sexuale, privind persoanele LGBT) și legislația egalității de gen, ambele fiind obligații legale ale României la aderarea la Uniunea Europeană”, a scris senatorul pe pagina de Facebook.

Asociația ACCEPT solicită Președintelui României să refuze promulgarea acestei legi și să o retrimită la dezbatere în Parlament.

”Președintele trebuie să apere integritatea spațiului educațional, libertatea de gândire și exprimare academică, care asigură elevilor, studenților și profesioniștilor acces la informații corecte bazate pe știință, nu prejudecată și bigotism religios”, arată un comunicat al Asociației.

Potrivit estimărilor Accept, în România trăiesc în jur de 120.000 de persoane transgender, iar măsura adoptată de Senat contravine obligațiilor asumate de România.

”Modificarea adoptată contravine obligațiilor internaționale ale României asumate prin ratificarea Convenției de la Istanbul, și jurisprudenței CEDO sau CJUE care recunosc consecvent existența persoanelor transgender și consensului științific în domeniu. Organizația Mondială a Sănătății specifică faptul că identitatea de gen este o simplă trăsătură a ființei umane, nu o patologie, și că situațiile în care sexul atribuit la naștere nu este același cu identitatea de gen și expresia de gen a persoanei constituie o situație banală de sănătate sexuală și reproductivă”, arată reacția Accept.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *