Sergio Ramos va deveni cel mai selecţionat jucător european – Fotbal

​Fundaşul echipei Real Madrid va deveni cel mai selecţionat fotbalist european, el urmând a înregistra, sâmbătă, meciul cu numărul 177 la echipa naţională a Spaniei, potrivit News.ro.

În acest moment, el este la egalitate cu portarul reprezentativei Italiei, Gianluigi Buffon, cu 176 de selecţii.

Ramos, 34 de ani, poate deveni jucătorul cel mai selecţionat din lume, ţinând cont că deţinătorul recordului, Ahmed Hassan, are 184 de partide la naţionala Egiptului.

Fundaşul a debutat la naţională la 26 martie 2005, într-un meci cu China, când echipa spaniolă era antrenată de Luis Aragones.

Sergio Ramos deţine recordul de goluri marcate de un fundaş la prima reprezentativă, 23.

Meciul Elveţia – Spania, din Grupa C a Diviziei A a Ligii Naţiunilor, va avea loc sâmbătă, de la ora 21.45.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *