Sorin Oprescu, aflat în arest în Grecia, va fi eliberat astăzi pe cauțiune / El s-a plâns în instanță de condițiile din penitenciar: ”Toaletele nu au uși, într-o cameră de 8 mp sunt 8 inşi”

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, aflat în arest în Grecia, va fi eliberat pe cauțiune miercuri, conform deciziei luate cu o zi în urmă de Curtea de Apel de la Atena, care a stabilit o cauțiune de 5.000 de euro. Reamintim că în 13 mai Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind prins în Grecia după ce a plecat din țară pentru a scăpa de închisoare. Fostul primar s-a plâns în fața magistraților eleni de condițiile din penitenciarele din România: toaletele nu au uși, într-o cameră de 8 mp sunt 8 persoane, iar la masă ar primi zilnic “cartofi cu cartofi” și “orez cu orez”.

Sorin OprescuFoto: Vadim Ghirda / Associated Press / Profimedia Images

Conform deciziei magistraților eleni, fostul primar al Capitalei va trebui să se prezinte în fiecare lună la Poliție, în datele de 5 și 16, pentru un control judiciar, neavând voie să plece din Grecia până la finalizarea procesului de extrădare.

Sorin Oprescu a reușit să îi convingă pe magistrați să fie eliberat din arest susținând că nu a beneficiat de un proces corect în România și ar fi fost condamnat în baza unui singur denunț, conform Antena 3.

“Ce să aleg dacă într-o zi erau cartofi şi într-o zi orez?”

Fostul primar al Capitalei s-a plâns în instanță și de condițiile din penitenciarele din România:

  • ”(…) pot să vă spun că sunt condiţii care nu poartă numele de infrastructură penitenciar pentru un om civilizat. Toaletele nu au uși, într-o cameră de 8 mp sunt 8 inşi cazați, nu există spaţiu de filmare.
  • Cartofi cu cartofi în fiecare zi, orez cu orez, adică tot ce nu aveam voie să mănânc. Ce să aleg dacă într-o zi erau cartofi şi într-o zi orez? Dacă îţi aduce familia câte ceva, dar se strică că nu ai frigider.
  • Vreau să spun că în cazul în care dumneavoastră veți hotărî să mă trimiteți în România, nu este nicio exagerare, niciuna din căile de atac probabil că vor fi aprobate post-mortem.
  • Există un doctor care vorbeşte de la 4 metri jumate şi te trimite la spital în momentul când îşi dă seamă că s-ar putea să se stingă bolnavul”, le-a spus Sorin Oprescu magistraților eleni, potrivit unei înregistrări difuzate de Antena 3.

Și medicul Adriana Nica, partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu, a dat declaraţii în faţa instanţei din Atena, susținând că Oprescu ar fi în pericol de moarte dacă ar fi adus în România.

  • “Sunt partenera lui de viață de 12 ani. Locuim împreună de 12 ani. Veneam în fiecare weekend la el, de când este aici. Locuiește în Grecia de anul trecut de când a ieșit la pensie. Locuiește permanent aici. De mult și-a dorit când iese la pensie să vina în Grecia.
  • Când a terminat activitățile în București să aibă un venit asigurat pe lună, s-a mutat aici. Eu veneam în fiecare lună și toate concediile le petreceam aici.
  • Nu ne-am căsătorit pentru că nu consider că un act este necesar pentru a arăta cuiva că îl iubești. Este un om de o loialitate, devotament, apreciere față de oameni.
  • Este profesor universitar, medic chirurg care a salvat mii de vieți, niciodată nu a avut nicio reclamație din partea unui pacient în 50 de ani de activitate. Nicio reclamație de la vreun coleg sau student pe care i-a format ca medici.
  • Pentru mine este un șoc că se află închis aici. Un om de calibrul lui, la 71 de ani, cu boli cronice care necontrolate duc la moarte și practic el a primit o condamnare la moarte și întrebarea este de ce și pentru ce. Pentru că orice situație rezolvată post-mortem este fară valoare”, a declarat Adriana Nica în faţa instanţei, conform Antena 3.

Pedeapsă dublată pentru Sorin Oprescu la Curtea de Apel București

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv în 13 mai la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. În prima instanță, primise 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București după mai bine de 6 ani de procese, dosarul trimis în judecată de DNA în noiembrie 2015.

Astfel, Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în variantă agravată, 6 ani închisoare pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu, 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor. După contopirea pedepselor, instanța aplică pedeapsa închisorii cea mai grea – 6 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 4 ani și 2 luni închisoare, urmând ca fostul primar al Capitalei să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare. Din această pedeapsă va fi dedusă perioada reținerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 6.IX.2015 la data de 14.I.2016, inclusiv.

În 13 mai 2019, Sorin Oprescu fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei şi de 9.500 euro.

De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica.

În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp şi teren în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu.

Acuzațiile pe care DNA i le aduce lui Oprescu

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

În 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu ar fi primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni din acte de corupţie, conform DNA.

Procurorii spun că, începând cu finalul anului 2013, Sorin Oprescu ar fi condus un grup infracţional organizat constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii bucureştene.

“Iniţial, structura grupului era simplă şi perfect adaptată scopului urmărit, presupunând doar un lider (directorul instituţiei publice cu rol de autoritate contractantă, calitate în care dispunea de influenţa necesară determinării câştigătorului unei proceduri de achiziţii publice, dar şi dreptul de a semna acordurile cadru şi contractele), conducători de societăţi private care doreau să execute lucrări, precum şi o sumă de apropiaţi ai liderului care să îl ajute, prin documente fictive şi societăţi fără activitate, să obţină în numerar, într-o formă aparent legală, mita plătită de contractorii privaţi”, spun procurorii DNA.

Ulterior, pe măsură ce alte persoane au aderat la grup în vederea obţinerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activităţii pentru mărirea mitei, structura şi funcţionalitatea grupului au suferit modificări, culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider, respectiv primarul Capitalei, crearea unui eşalon de “secunzi” ai săi (o persoană de încredere şi fostul lider), dar şi a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituţii.

În acelaşi context, în cursul anului 2014, Sorin Oprescu i-a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului pe Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela şi Şupeală Florin, persoane obediente faţă de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit şi el la conducerea Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane şi a impus introducerea în grup a inculpatului Stanca Cristian, mai spune DNA. Conform procurorilor, Stanca a fost angajat şi promovat la ACCU la insistenţele primarului Capitalei, pentru a avea un control mai mare asupra deciziilor lui Popa.

Procurorii arată că Sorin Oprescu, folosindu-se de atribuţiile de primar al Capitalei, a impus funcţionarilor din cadrul ACCU şi Direcţia de Resurse Umane din subordinea sa angajarea lui Cristian Stanca, aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituţiei şi, ulterior, transformarea acestui post într-unul de inspector de specialitate, cu încălcarea prevederilor legale, în folosul aceluiaşi inculpat.

DNA mai susţine că, în perioada 2013 – 2014, Bogdan Cornel Popa, în calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi în legătură cu încheierea a două acorduri cadru, a pretins şi primit sume totalizând 2.798.941 lei de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), prin intermediul unor persoane şi firme controlate de el prin inculpaţii Albu Romeo şi Bengalici Claudiu, respectiv controlate de Niţă Ion, susţinând că prin influenţa pe care o are asupra lui Sorin Oprescu şi Mircea-Octavian Constantinescu îi va determina să vireze cu prioritate sumele necesare către instituţia respectivă pentru a se putea achita lucrările executate de societatea martorilor denunţători şi să fie de acord cu executarea lucrărilor pentru beneficiarul CCPBPB, aflat în subordinea lui, de către societatea denunţătoare.

În perioada mai – august 2015, în acelaşi context, Bogdan Cornel Popa, în calitate de director al ACCU, împreună cu inculpatul Cristian Stanca, a pretins de la aceiaşi martori denunţători, prin intermediari, suma de 60.000 de euro, ca mită pentru Sorin Oprescu, adaugă procurorii DNA.

Unde se ascundea în Grecia Sorin Oprescu

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu se ascundea în Glyfada, o zonă de lux de la marginea Atenei, aflată la Marea Egee și preferată de magnații lumii, a scris presa greacă.

Potrivit protothema.gr, Oprescu și-ar fi găsit o „ascunzătoare” în suburbiile de sud ale Atenei, într-o zonă liniștită. Este vorba despre Glyfada, zonă exclusivistă preferată de magnați și celebrități.

Presa greacă a scris că la mai puțin de un an de la prinderea în Grecia a omului de afaceri Dragoș Săvulescu, fugit din România pentru a scăpa de închisoare, un alt român celebru condamnat la închisoare este prins de autoritățile elene.

Jurnaliștii greci mai notează că cei care fug pentru a scăpa de închisoare își creează propriul mediu, reușind mult timp să nu fie remarcați de către vecini, iar Sorin Oprescu probabil că intenționa să își petreacă restul vieții în Grecia, el creându-și chiar un cod de TVA.

Imagini cu imobilul din Glyfada unde se acundea Sorin Oprescu au fost difuzate și de Antena 3. (Vezi aici imaginile video)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *