Statele Unite insistă pentru contacte cu Rusia pe tema stabilităţii şi reducerii riscurilor nucleare

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mallory Stewart, asistent al secretarului de Stat american pentru Controlul Armamentului, Verificare şi Conformare, a declarat că Washingtonul speră că Moscova încă este interesată de menţinerea limitelor asupra capabilităţilor strategice, deşi recentele afirmaţii ale preşedintelui Putin au generat dubii asupra acestui lucru.

„În mod evident, este în interesul lor intern şi în interesul nostru, în interesul securităţii mondiale, să continuăm să avem aceste discuţii. Noi ne vom întâlni cu ei, trebuie să ne întâlnim. Ambele ţări trebuie să facă acest lucru, trebuie să continue să se concentreze pe stabilitate internaţională şi reducerea riscurilor”, a declarat Mallory Stewart, potrivit CNN, în cursul unui eveniment organizat de Institutul Brookings.

„Recentele declaraţii ale lui Putin par să genereze dubii asupra presupunerilor noastre că ruşii au apreciat mereu controlul armamentului. Prin condiţionarea acestui lucru de Ucraina acum, (…) plasează într-adevăr sub semnul întrebării Tratatul Noul START”, a atras atenţia Mallory Stewart.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută suspendarea Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), semnat cu Statele Unite. „Sunt nevoit să anunţ astăzi că Rusia suspendă participarea la Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic. Elitele din Occident nu îşi ascund obiectivele. Dar nu au cum să nu înţeleagă faptul că este imposibil să învingă Rusia pe câmpul de luptă”, a afirmat Vladimir Putin, denunţând atitudinea Occidentului în conflictul militar din Ucraina.

Ca reacţie, Preşedinţia SUA a anunţat că vrea contacte cu Administraţia de la Moscova pentru discuţii despre acţiuni în sensul stabilităţii nucleare. „Menţinem disponibilitatea de a avea întâlniri cu Rusia pentru a discuta despre Tratat şi despre problemele de stabilitate nucleară, aşa cum a demonstrat recenta reuniune în Procesul P5. După cum am spus anterior, indiferent ce se întâmplă în lume, Statele Unite sunt pregătite să continue măsurile esenţiale pentru controlul armamentului”, a comunicat săptămâna trecută Consiliul pentru Securitate Naţională de la Casa Albă. Procesul P5 se referă la contactele pentru reducerea riscurilor strategice între principalele puteri nucleare – Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a criticat decizia Moscovei de suspendare a Tratatului Noul START, dar a evocat disponibilitatea Washingtonului pentru negocieri în sensul reactivării Acordului. „Anunţul Rusiei că suspendă participarea la tratatul Noul START este profund nefericit şi iresponsabil. Vom urmări atent ce face Rusia la modul concret. Sigur că ne vom asigura că, în orice eventualitate, noi suntem poziţionaţi adecvat pentru securitatea ţării noastre şi a aliaţilor. Noi menţinem oricând disponibilitatea pentru discuţii cu Rusia în sensul limitării armelor strategice, indiferent de orice altceva se întâmplă în lume sau în relaţiile bilaterale”, a declarat Antony Blinken.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_imgspot_img