Sticlele cu băuturi de la sponsori nu trebuie îndepărtate – Capital

Managerul competiţiei, Martin Kallen susține că totul a pornit după gestul făcut de Ronaldo. El a mai adăugat că există o oarecare înţelegere faţă de jucătorii care adoptă acest comportament, faţă de alcool, din motive religioase, precum Paul Pogba.

În acest context, UEFA “a reamintit echipelor participante că aceste parteneriate sunt destinate organizării turneului şi pentru a asigura dezvoltarea fotbalului în toată Europa, în special pentru tineri şi femei”.

De menționat este faptul că, până în prezent, UEFA nu a luat nicio măsură disciplinară, însă managerul competiției a subliniat faptul că regulile turneului impun respectarea acordurilor UEFA cu sponsorii, chiar dacă jucătorii cu norme religioase de respectat – aşa cum sa întâmplat cu Pogba – “nu vor avea o sticlă de alcool în faţa lor”.

Totodată, sursa citată mai precizează că responsabilii relaţiilor cu mass-media de pe cele 11 stadioane din Europa trebuie să ajute și ele la îndepărtarea sticlelor de bere înainte de sosirea unui jucător musulman.

Gesturile făcute de fotbaliști 

Precizările UEFA vin după ce, în cadrul unei conferințe de presă de luni, cu o zi înainte meciului de la Budapesta, dintre Portugalia şi Ungaria, Cristiano Ronaldo a mutat 2 sticle de Coca-Cola de pe masa lui şi a luat una de apă, spunând “apă!”, un îndemn la a nu bea celebra băutură răcoritoare.

Acest moment s-a viralizat pe rețelele de socializare și a dus la o scădere de 1,6% a acţiunilor Coca Cola la bursă. Mai exact, potrivit marca.com, valoarea unei acţiuni a scăzut de la 56.10 dolari, la 55.22 dolari.

Un gest asemănător a venit și din partea lui Paul Pogba, care a luat o sticlă de bere fără alcool care se afla în fața sa şi a pus-o sub masă, în cadrul unei conferințe presă de la Euro-2020. Pogba este musulman, iar religia îi interzice să consume alcool, motiv pentru care a luat sticla de Heineken din faţa sa.

Amintim faptul că Coca-Cola şi Heineken se numără printre cei 12 sponsori de nivel înalt ai turneului şi contribuie la veniturile totale ale turneului, de aproape două miliarde de euro.

În același timp, jucătorii primesc în mod indirect bani din veniturile din contractele comerciale ale Euro 2020, prin intermediul federaţiilor lor naţionale şi prin intermediul cluburilor de la care provin.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *