SUA dă asigurări Regatului Unit că nu va cere pedeapsa capitală pentru „Beatleșii” ISIS – International

Administrația Trump a informat Regatul Unit că nu va cere pedeapsa capitală pentru doi membri notorii ai ISIS cunoscuți drept „Beatleșii”, pentru a convinge autoritățile britanice să ofere informații cruciale necesare pentru a-i judeca pe cei doi teroriști în Statele Unite, relatează CNN.

„Scriu din partea Departamentului de Justiție al SUA pentru a oferi asigurări că dacă Regatul Unit aprobă cererea noastră de a oferi asistență juridică reciprocă, Statele Unite nu vor cere pedeapsa capitală în orice proces pe care l-ar putea deschide împotriva lui Alexanda Kotey sau El Shafee Elsheikh și dacă aceasta va fi impusă, pedeapsa capitală nu va fi executată”, a scris procurorul general al Statelor Unite, William Barr într-o scrisoare adresată ministrului de Interne britanic Priti Patel.

Cei doi membri ISIS – care au făcut parte inițial dintr-un grup de patru bărbați – au fost porecliți „Beatleșii” datorită accentului lor britanic și se crede că ar fi responsabili de mai multe execuții ale ostaticilor, o parte din acestea fiind înregistrate video.

Aceștia făceau parte dintr-o celulă de execuții ISIS care a fost acuzată de Departamentul de Stat al SUA de „ținerea în captivitate și decapitarea a aproximativ douăzeci de ostatici”, printre victime aflându-se mai mulți cetățeni americani.

Capturați în Siria în 2015, unul dintre „Beatleși” a fost ucis iar un altul a fost arestat și pus sub acuzare în Siria. Kotey și Elsheikh au fost capturați în 2018. Regatul Unit le-a retras cetățenia celor patru în 2015 dar acum refuză să îi pună sub acuzare pe Kotey și Elsheikh, citând complicațiile legale de a repatria foști cetățeni.

Statele Unite au evitat la rândul lor să aresteze indivizi care au luptat pentru ISIS dar care nu sunt cetățeni americani. Dacă Barr reușește să deschidă un proces împotriva celor doi într-o instanță americană, ar fi pentru prima dată când SUA pune sub acuzare cetățeni străini care au luptat pentru organizația teroristă.

Cei doi membri ISIS sunt ținuți în Irak de către armata SUA, unde sunt încarcerați mai mulți prizonieri care au luptat pentru Statul Islamic și au fost transferați în custodia americană după ce Turcia a lansat o incursiune militară în nordul Siriei în 2019.

Barr a notat în scrisoare că dacă guvernul britanic nu oferă asistență juridică părții americane cei doi vor fi predați autorităților irakiene pentru a fi judecați de sistemul juridic din țară. Mulți dintre membrii ISIS care au fost judecați în instanțe din Irak au fost condamnați la pedeapsa capitală.

Regatul Unit făcuse anterior demersurile necesare pentru a face schimb de informații cu autoritățile americane dar efortul a fost blocat după ce măsura a fost contestată într-o instanță din Regatul Unit.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *