
Ioan Ovidiu Sabău, la meciul Universitatea Cluj vs. Dinamo, de pe Cluj Arena, 12 aprilie 2025.
FOTO: Flaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ioan Ovidiu Sabău a anunțat că vrea să plece de la Universitatea Cluj, însă președintele clubului spune că își dorește ca antrenorul să rămână pe banca tehnică a echipei.
După 1-2 cu Csikszereda, Sabău a explicat că vrea să obțină rezilierea contractului pe cale amiabilă, iar Radu Constantea a reacționat după doar câteva ore.
Radu Constantea vrea ca Ioan Ovidiu Sabău să rămână la U Cluj
„Vrem să continuăm cu Neluțu Sabău. Au fost mai multe discuții în care a vrut să renunțe, dar am fost inspirați că am reușit să-l convingem. Vom încerca și acum. Nu. Repet, o să avem o discuție și vom analiza atent ce își dorește. Dar suntem convinși că putem să redresăm situația, chiar dacă nu arătăm foarte bine. Toți ne-am fi dorit să avem un alt start de sezon.
Încercăm să înțelegem situația, e o presiune foarte mare pe el și și-ar fi dorit să aibă rezultate mai bune. Ăsta e fenomenul și trebuie să trecem peste el. Cred că prima dată președintele e vinovat într-un club. Cu siguranță avem o vină, cred că puteam face lucruri mai bune în vară. Jucătorii sunt cu banii la zi, condițiile sunt bune, dar sunt convins că președintele e primul vinovat. Conducerea are vina cea mai mare.
Am o responsabilitate și cel mai ușor este să pleci acasă. Nu iau în calcul asta (n.r. să demisioneze), dar dacă există cineva dispus să vină și este mai capabil, atunci sunt gata să fac un pas în față. Clar erau așteptări foarte mari și . Există această presiune și trebuie să învățăm să o gestionăm. U Cluj e acum pe locul 9 și nu-și propune mereu să se bată la primele locuri.
Nu m-am gândit la absolut niciun nume, vreau să am o discuție cu Neluțu Sabău. Sper să nu ne gândim la un alt nume”, a spus Radu Constantea, potrivit digisport.ro.
Universitatea Cluj se află pe locul 9 în clasamentul SuperLigii, cu 14 puncte după 12 meciuri.