Sute de infractori au fost arestați după ce au fost păcăliți să folosească o aplicație de mesagerie controlată de FBI – International

Sute de persoane au fost arestate în diferite părți ale lumii într-o operațiune masivă împotriva criminalității organizate, grație infiltrării poliției într-o aplicație folosită pentru schimbul de mesaje codate între criminali, a anunțat marți poliția federală australiană, scrie ANSA, potrivit Rador.

Operațiunea a fost efectuată în mai multe țări din Europa, dar și în Statele Unite, în Australia și în Noua Zeelandă și a reușit să decodifice în timp real și timp de trei ani mii de comunicații criptate în rețele criminale de tot felul. La rândul său, poliția din Noua Zeelandă a descris operațiunea drept “cea mai sofisticată din lume împotriva criminalității organizate care a fost efectuată până acum de poliție”.

Această interceptare masivă a mesajelor a fost posibilă printr-o aplicație numită „ANoM”, pe care infractorii din întreaga lume o foloseau pentru a comunica în mod criptat, dar care era de fapt controlată de FBI. Aceste mesaje se refereau în mod special la proiectele de asasinat și de trafic de droguri și de arme, a afirmat poliția australiană, care a arestat 224 de persoane. Și alte „sute de persoane au fost arestate” în afara Australiei, au adăugat forțele de ordine australiene.

Aplicația “AnoM” a fost instalată pe telefoanele mobile care, lipsite de orice altă funcționalitate, erau vândute pe piața neagră. Un astfel de telefon poate comunica numai cu un alt telefon care conține aplicația.

“Dispozitivele au circulat și popularitatea lor a crescut în rândul infractorilor, care aveau încredere în legitimitatea aplicației, deoarece principalele figuri ale criminalității organizate i-au garantat integritatea”, a adăugat poliția din Australia. “Acești criminal influencers au pus poliția federală australiană în buzunarele a sute de infractori suspecți”, a declarat șeful poliției australiene Reece Kershaw în declarația sa. „Practic, s-au încătușat reciproc, îmbrățișând și având încredere în “AnoM” și comunicând deschis prin intermediul acesteia, neștiind că îi ascultăm tot timpul”, a adăugat Kershaw. Operațiunea a fost denumită în cod „Ironside” în Australia și „Trojan Shield” în întreaga lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *