
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Dreamstime.com
Aproximativ 600 de locuitori din trei regiuni din Australia au fost afectați, joi seara, de o pană la o rețea telefonică care a durat cel puțin zece ore, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Guvernul Australiei a acuzat sâmbătă compania de telecomunicații Optus că „i-a abandonat pe australieni”. Trei oameni au murit după ce pana a înterupt accesul la serviciile de urgență. Este vorba de un bebeluș de șase săptămâni și o femeie de 68 de ani din Australia de Sud și încă un deces în Australia de Vest.
Australienii nu au fost ajutați „atunci când aveau cea mai mare nevoie”, iar „acest lucru este inacceptabil”, a transmis, sâmbătă, ministrul comunicațiilor din Australia, Anika Wells.
„Optus și toți furnizorii de telecomunicații au obligații în virtutea legii australiene de a garanta apelurile la serviciile de urgență”, a mai precizat ea. Ministrul a anunțat și că o anchetă a autorității de reglementare a comunicațiilor este în curs.
Compania implicată ar putea să fie amendată sau să suporte alte sancțiuni juridice. Optus a fost condamnată deja în 2023 la o amendă de 12 milioane de dolari australieni (circa 6,7 milioane de euro) după o pană care a întrerupt accesul mobil la internet timp de 12 ore.
Sursa foto: Dreamstime.com