Volodimir Zelenski anunță când se va întâlni din nou cu Donald Trump

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Volodimir Zelenski anunță când se va întâlni din nou cu Donald Trump

Volodimir Zelenski, primit de Donald Trump la Casa Albă. FOTO: PAT BENIC / UPI / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că se va întâlni cu omologul său american Donald Trump săptămâna viitoare, când va avea loc Adunarea Generală a ONU de la New York, informează AFP.

Zelenski a declarat unui grup de jurnaliști, printre care și AFP, că va avea „o întâlnire cu președintele Statelor Unite”, comentariile sale fiind supuse unui embargo până sâmbătă.

El a precizat că va discuta despre garanțiile de securitate în cazul unui acord de pace cu Rusia, dar și despre sancțiunile împotriva Moscovei pe care țara sa le solicită Statelor Unite.

Cea de-a 80-a sesiune a Adunării Generale a ONU s-a deschis la 9 septembrie 2025. Prima zi a dezbaterii generale la nivel înalt va fi marți, 23 septembrie, având ca temă principală „Mai bine împreună: 80 de ani și mai mult pentru pace, dezvoltare și drepturile omului”.

Zelenski și Trump s-au mai întâlnit în luna august, când au mers la Casa Albă și mai mulți lideri europeni, la câteva zile după ce liderul american s-a întâlnit, în Alaska, cu președintele rus Vladimir Putin.

spot_img