Tătaru: România are mai multe cazuri de Covid în realitate: “Nu știu dacă suntem la 10.000, dar nu suntem nici la 4.000” – Radio – TV

Fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seara, la Digi24, că România are mai multe cazuri de Covid în realitate decât cele din cifrele oficiale. Întrebat dacă în prezent suntem, de fapt, la 10.000 de cazuri, Tătaru a răspuns: “Nu știu dacă suntem la 10.000, dar nu suntem nici la 4.000”.

“Dincolo de ce discutam anul trecut, dinstanțare, mască, dezinfectant, avem ceva ce n-am avut anul trecut, avem vaccinul. Încă jucăm după regulile de anul trecut, dar uităm vaccinul. La începutul verii trecute număram lunile și întrebam când apare vaccinul. La începutul anului trebuia să respectăm rândul la vaccinare. N-o să terminăm această pandemie dacă nu ajungem la un grad de imunizare de 60-70%. Imunizarea o putem face prin vaccinare sau prin trecerea prin boală. Multi dintre cetățenii noștri aleg să treacă prin boală”, a mai precizat fostul ministru al Sănătății.

Tătaru a mai spus că există state europene cu o rată de vaccinare ridicată, precum Danemarca, țară care se teme că ceilalți comunitari, adică românii și bulgarii, ar putea să întrețină pandemia, boala. “State europene, prin introducerea unor restricții, au ajuns la rate de imunizare de 60, 70, chiar 80%. Noi în acestem momente mergem pe aceleași discuții antivaccinare, bagatelizăm tot ce înseamnă pandemie, dar în același timp nu luăm în calcul că avem un corp medical care este în această situație de doi ani de zile. Spuneam că în 2022 va fi un an de ieșire din pandemie, ca abia în 2023 să trăim normal”, a declarat Tătaru, la Digi24.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *