Teste pentru internet la bordul avionului militar Spartan care l-a „deconectat” de realitate pe Nicușor Dan. Care este condiția să poată fi activat un astfel de sistem

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Nicușor Dan coboară din avionul Spartan cu care a călătorit la Paris. Foto: Facebook

Nicușor Dan coboară din avionul Spartan cu care a călătorit la Paris. Foto: Facebook

Primele teste pentru un sistem de comunicații sigure prin internet au fost făcute la bordul unei aeronave militare C-27J Spartan de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Armata vrea să instaleze internet la bordul acestor aeronave după ce Nicușor Dan a atras atenția că „este deconectat de realitatea din România atunci când se află în Spartan, cu care călătorește în deplasările externe, din cauza lipsurilor tehnologice din aeronavă. 

Un astfel de sistem nu va putea fi însă activat până când producătorul aeronavei nu confirmă că nu există interferențe cu restul sistemelor de la bordul avionului, a anunțat, miercuri, ministrul Apărării, Radu Miruță.

Când ar putea avea conexiune la internet avioanele Spartan cu care călătorește Nicușor Dan

„S-au făcut primele teste de comunicații pe Spartan. Cei de la STS au instalat ieri echipamentele. Au fost transmise apoi datele către producătorul avionului să ne asigurăm că nu există interferențe cu sistemele avionului. Dacă producătorul confirmă că sistemele instalate nu produc interferențe, atunci soluția este rezolvată”, a spus ministrul Apărării, într-o discuție cu jurnaliștii la sediul ministerului.

El spune că, dacă răspunsul producătorului va fi unul rapid, atunci aeronava care îl va transporta pe președintele Nicușor Dan va fi dotată și capabilă de conexiune sigură la internet chiar de la următoarea viitoare deplasare internațională.

Miruță spune că, până la semnalarea publică de către președinte că resimte lipsa unei conexiuni la internet pe perioada deplasărilor aeriene cu avioanele Spartan, nu a existat o discuție sau o solicitare către MApN din partea Administrației Prezidențiale sau a STS pentru ca Armata să instaleze alte sisteme de comunicații pe aeronavele Spartan, altele decât cele deja operaționale și folosite de piloți.

STS anunța în urmă cu o săptămână, la solicitarea HotNews, că „a identificat, în urma unor evaluări și teste tehnice, soluții prin care se pot asigura servicii securizate de comunicații de voce și date”.

Cum este configurat VIP un avion Spartan atunci când îl are la bord pe președinte

Armata are în dotare 7 aeronave C-27J Spartan, iar începând de anul trecut – din perioada interimatului la președinție asigurat de actualul premier Ilie Bolojan – Forțele Aeriene au pus la dispoziție, la cererea Administrației Prezidențiale, un avion configurat cu modul VIP pentru misiuni diplomatice de transport. Până acum, Nicușor Dan a făcut nu mai puțin de 15 zboruri cu avioanele Spartan.

Reprezentanții MApN au detaliat, miercuri, că nu există o singură aeronavă pusă mereu la dispoziția președintelui și care stă deoparte, gata configurată de transport VIP, ci la fiecare solicitare primită Armata găsește o variantă de a pune la dispoziție un avion pe care-l configurează pe loc cu kit-ul VIP.

Kit-ul de transport VIP este un modul pe care tehnicienii MApN îl instalează, la nevoie, în câteva ore la bordul aeronavei. El presupune montarea unor panouri, a unor mese și unor scaune într-o configurație 6 de tip business în față și 20 de scaune normale în partea din spate a aeronavei.

Cum arată avionul militar C-27J Spartan după ce i se instalează modulul VIP Foto: BoardingPass

„Kit-ul de transport VIP a fost printre kiturile achiziționate odată cu aeronavele C-27J Spartan în urma cu mai bine de 15 ani. Există mai multe kituri pentru diferite misiuni, de inserție parașutiști, de transport militari, de evacuare medicală, de stingere a incendiilor. Totul se instalează în câteva ore, avionul se reconfigurează pe loc de către tehnicienii Forțelor Aeriene, durează câteva ore, în funcție de specificul misiunii, nu sunt costuri suplimentare, nu a reprezentat o achiziție separată”, explica în urmă cu o săptămână pentru HotNews colonelul Dan Nistor, purtătorul de cuvânt al MApN. 

Astfel, după introducerea acestui modul, „avionul are un compartiment cu 6 locuri în partea din față, dedicat VIP, precum separat și 20 de locuri pe scaune pentru transportul de pasageri, precum sunt cele de la avioanele de linie”, a explicat colonelul Dan Nistor. 

Nicușor Dan, pe 18 iulie, alături de delegația română care l-a însoțit în timpul unei vizite oficiale în Germania
Nicușor Dan, pe 18 iulie, alături de delegația română care l-a însoțit în timpul unei vizite oficiale în Germania

spot_img