Tot mai puțini români se căsătoresc și tot mai târziu. Cum a evoluat nupțialitatea, vârsta medie a mirilor sau căsătoriile după studiile soțului și statutul social al soției – Finante & Banci

​La 3 februarie 1767, când Stanca văduva vrea să se recăsătorească, mitropolitul refuză să-i dea „pecete de cununie” până nu va aduce martori care să ateste că n-are bărbat şi că nu este rudă cu cel cu care vrea sa se cunune. Femeia aduce trei martori diferiţi, pe „Matei vizitiul de la sfânta Mitropolie, pe Ivan ot Copăceni şi pe Badea preoteasa răposatului popii Calin ot mahalaua Flămânda”. Toţi trei o cunosc pe femeie și depun mărturie, pentru ea, astfel că într-un final, nunta are loc.

La 250 de ani de atunci, nupțialitatea în România testează cele mai de jos praguri. De la 12 căsătorii/mia de locuitori în perioada 1949-1958, rata nupțialității a scăzut la sub 10 căsătorii după 1960, iar după 1994 a coborât sub 7căsătorii/mia de locuitori. În 2019, acest indicator a fost de 5,8 căsătorii/1000 de locuitori.

Mai jos, vîrsta medie a românilor la prima căsătorie, pe județe:

Vârsta medie a femeilor la prima căsătorie a fost, înainte de 1990, de 21-22 ani, iar vârsta medie a mamelor la prima naștere în jurul a 22,3 ani. O nupțialitate precoce era favorabilă unei fertilității ridicate de peste 2 copii la o femeie. Dar, timpurile se schimbă, și odată cu ele și obiceiurile demografice. Începând cu anul 1992 asistăm la o creștere a numărului de nașteri în afara căsătoriei, proporția lor progresând de la 15% (1992) la 30,1% (2019). Paradoxal, mai afectat de acest fenomen a fost mediul rural, considerat mai conservator și apărător al tradițiilor. În 2019, din totalul copiilor născuți în rural, 36,5% au fost născuți de mame necăsătorite. Cea mai mare parte a copiilor născuți în afară căsătoriei provin de la tinerele până în 25 ani (aproximativ 60,2%).

Diferența dintre vârsta medie a femeii la prima căsătorie și vârsta medie de la prima naștere a fluctuat destul de mult, înregistrat un proces de diminuare (de la 0,6 ani în 1980 la zero ani în 2010), urmat de o revenire la 0,9 ani în 2019), ceea ce arată o schimbare de comportament demografic. Există și acum județe în care această diferenă rămâne negativă: Iași, Gorj, Suceava, Timiș, Cluj.

De precizat că aceste diferențe între vârstă medie la prima naștere și vârsta medie la prima căsătorie (și mai ales diferența negativă, frecvent întâlnită după 2003) se datorează și creșterii ponderii nașterilor ilegitime, deci a femeilor foarte tinere, care necăsătorindu-se, nu mai contribuie la obținerea vârstei medii la prima căsătorie, deși contribuie la obținerea vârstei medii la nașterea primului copil. În grupa județelor cu o natalitate ridicată se remarcă de regulă acele județe care au un grad de urbanizare mai scăzut și o pondere a populației tinere mai mare. Acești factori au determinat o variație sensibilă a natalității la nivelul fiecărui județ.

Mai jos, căsătoriile după statutul ocupațional al soției:

În anul 2019 s-au înregistrat 128.610 căsătorii, cu 14.682 căsătorii mai puţine decât în anul anterior, scăderea fiind determinată de numărul mai mic de căsătorii înregistrate în mediul urban (cu 14.843 mai puţine în 2019 decât în anul 2018). În mediul rural s-a înregistrat o uşoară creştere a numărului de căsătorii comparativ cu anul precedent.

În mediul urban, femeile se căsătoresc, în medie, la vârste mai înaintate decât în mediul rural.

În mediul rural, numărul de căsătorii al femeilor din grupa de vârstă sub 20 ani a depăşit semnificativ pe cel înregistrat în mediul urban, fiind de 2,1 ori mai mare.

Decalajul între vârsta medie a soţilor a fost de 3,3 ani, aspect considerat favorabil din punct de vedere al condiţiilor necesare asigurării reproducerii populaţiei.

În trecut, căsătoriile erau exclusiv apanajul Bisericii, odată cu deciziile luate la Conciliul de la Trento din 1563, care a reuşit să-şi impună doctrina matrimonială în tot Occidentul catolic şi să influenţeze şi celelalte religii. Prin decretul Tametsi se proclamă caracterul sacru al căsătoriei, monogamia, puterea Bisericii de a decide în problema obstacolelor, indisolubilitatea, posibilitatea separării de corp, interzicerea căsătoriei preoţilor, superioritatea virginităţii şi a celibatului asupra căsătoriei, calendarul liturgic al căsătoriei, competenţa exclusivă a judecătorilor ecleziastici în probleme matrimoniale.

”De-a lungul secolului o serie de alte măsuri se prevăd în aşa numitele „zapise de cununie” – adevărate certificate alcătuite de preotul unei comunităţi. Se regăsesc acolo elemente cu privire la gradul de rudenie dintre parteneri, starea civilă înaintea solicitării unei căsătorii – june, fată mare, văduv, văduvă, divorţat, divorţată, în cazul acestora din urmă dacă au primit şi dreptul de a se recăsători”, scrie cercetătorul român Constanța Vintilă- Ghițulescu în cartea sa ”În șalvari și cu ișlic”.

Mai jos, numărul căsătoriilor din 2019, după nivelul de instruire al soțului:

Trebuie menționată distincţia între căsătorie şi concubinaj. Interzis de canoane, el se practică totuşi, dar conform pravilei, în această legătură ilicită femeia deţine o poziţie foarte fragilă. Bărbatul o poate alunga după o anumită perioadă de convieţuire, fie pentru a-şi lua o altă concubină, fie pentru a se însura. Concubina se află la discreţia bărbatului, iar copiii rezultaţi se găsesc în aceeaşi poziţie de inferioritate, bastarzi, depinzând de mila celorlalţi. Dacă se încumetă să se plângă la Mitropolie, femeia nu are niciodată câştig de cauză, Biserica nu poate să ceară bărbatului s-o ia de soţie, pentru că ar gira o legătură imorală, scrie Constanța Vintilă-Ghițulescu.

Documentele însă păstrează numeroase cazuri de concubinaj pentru că supuşii nu au întotdeauna mijloacele economice pentru a duce la bun sfârşit o relaţie, dar şi pentru că mulţi definesc căsătoria altfel decât Biserica. A se aşeza împreună, a avea copii înseamnă pentru mulţi căsătorie, fără a avea nevoie de consfinţirea religioasă atâta timp cât are privirile şi complicităţile comunităţii. Suspicioasă asupra bunelor sau relelor intenţii ale supuşilor săi, dar şi pentru a evita o serie de „uniuni spurcate şi eretice”, Biserica cere preoţilor parohiali efectuarea unei anchete asupra candidaţilor la căsătorie, adaugă ercetătorul român.

Mai jos, numărul căsătoriilor după luna în care acestea au loc (datele din 2019):

Ce am mai reținut din cartea Constanței Vintilă-Ghițulescu:

  • Dintr-o serie de documente, prin care preotul este pedepsit că a cununat fără să ţină seama de sfaturile trimise de la Mitropolie, reies sarcinile ce-i revin atunci când un cuplu cere efectuarea cununiei. în acelaşi timp, ele sunt prescrise şi de Antim Ivireanul în manualul său. Parohul, cunoscător al turmei sale, are misiunea de a trece la o mică anchetă asupra celor doi candidaţi. Sarcina este destul de uşoară atunci când ambii pretendenţi aparţin comunităţii. în această situaţie, preotul trebuie să se intereseze asupra vârstei, asupra gradului de rudenie, asupra stării civile, dacă au cărţi de despărţire emise de marele arhiereu, în cazul unor căsătorii anterioare, dacă au dreptul de a se recăsători.
  • Lucrurile se complică atunci când unul dintre parteneri nu aparţine comunităţii, dar doreşte să se cunune în biserica din parohie. „Străinul” trebuie să aducă zapis de cununie de la arhiereul locului prin care să ateste că nu este căsătorit sau că a fost, dar s-a despărţit prin învoiala mitropolitului cu ţoale actele în regulă. Zapisul de cununie apare deseori menţionat în interiorul documentelor şi constituie o piesă importantă în sine.
  • Se poate spune că zapisul de cununie dă dreptul persoanei de a cere preotului citirea cununiei religioase, dovedind totodată că la mijloc nu se află nici un obstacol. El îmbracă şi o altă formă: „zapis de chezăşie pentru căsătorie”. Despre ce este vorba în acest tip de document? în momentul în care preotul bănuieşte că unul dintre parteneri s-ar putea să nu fie în regulă din punct de vedere civil, îi cere o scrisoare de chezăşie prin care două sau mai multe persoane garantează că tinerii candidaţi nu sunt căsătoriţi în altă parte, că nu au altă religie, că nu se înrudesc între ei.
  • Măsura se impune mai ales în cazul numeroşilor străini veniţi din Imperiul Otoman, deja căsătoriţi acolo şi care devin bigami printr-o nouă căsătorie în Ţara Românească. Mitropolitul Antim Ivireanul surprinde acest fenomen în manualul său, avertizându-i pe preoţi că mulţi „din Ţara Ungurească, şi din Ţara Turcească, şi dintr-alte locuri depărtate” vin şi se însoară în Muntenia fie devenind bigami, fie încălcând poruncile Bisericii care interzic a patra căsătorie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *