Toţi au fentat sancţiunile / Occidentul trebuia să folosească sindromul Vietnam / Planul de pace este o şmecherie a lui Xi Jinping

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, după un an de război, realitatea din teren arată că Ucraina nu este în contraofensivă, sancţiunile împotriva Rusiei sunt ineficiente, Vladimir Putin este susţinut de ruşi, iar implicarea Chinei nu va schimba dinamica războiului atât timp cât ruşii rămân în teritoriile cucerite.

“Acum, pe teren ştirile sunt că e ofensivă rusească, nu contraofensivă. Normal era, după iluziile care ni s-au vândut, după ce a spus mereu Zelenski, după armele, banii pe care i-au primit, noi acum trebuia să avem următoarea situaţie. Ucraina e în ofensivă şi a mai câştigat măcar 1 m din ăia 1000 km şi ruşii se apără cu disperare. Eram de acord cu asta. Hai, trebuia să fi recucerit 5% din teritoriu. Războiul să se fi lungit, dar imaginea să fi fost o Ucraină care vine în valuri, valuri. Ei, nu avem asta”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la Smart Tv.

Ion Cristoiu spune că, în ciuda valului de sancţiuni, Rusia este încă în picioare deoarece acestea s-au dovedit ineficiente într-o lume globallizată, interdependentă.

“Hai să luăm sancţiunile. De ce au fost ele ineficiente? Într-o lume globalizată toţi au fentat sancţiunile. Toţi. Pentru că sancţiunile acestea afectau trusturile, capitalul, capitaliştii. Dvs. dacă eraţi proprietarul unei mari firme care trăia din import de cărbune, ce, mureaţi de foame că vrea Ursula? Mii de portiţe. Ce poate să facă americanii, să vină cu sateliţii să te împuşte? Aceste sancţiuni au fost idioate. Au fost prea în valuri şi au fost făcute într-o lume globalizată. Sancţiunile erau valabile în Evul Mediu, că gata, nu mai trecea nicio caravană de cămile într-o parte, ca să mă refer la arabi. Dar acum aceste sancţiuni au propus o rupere a ţesutului economic. Mii de dependenţe, întreprinderi, firme”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că prin discursurile sale Vladimir Putin i-a atras pe ruşi de partea sa, iar Occidentul i-a dat o mână de ajutor sprijinind făţiş Ucraina în primele luni de război.

“Discursurile lui Putin se adresează întotdeauna poporului lui. Cu ce începe acest discurs? Începe cu noi, Rusia suntem deja încercuiţi, că suntem deja în război cu NATO, cu America. A spus asta şi în februarie, numai că în februarie nu era atât de clar pentru ruşi ajutorul dat de Occident. Occidentul trebuia să folosească sindromul Vietnam. Ce a însemnat sindromul Vietnam? Brusc, America a luat locul Franţei să se bată ea în Vietnam.  Se duceau americanii şi mureau acolo. La un moment dat americanii veneau în coşciuge si se întrebau mă da ce dracu căutăm noi acolo în Vietnam? Mai ales că parşivenia Chinei şi a Uniunii Sovietice e că ajutau discret. Zice trebuie să apărăm lumea liberă din Vietnamul de Sud. Dacă Occidentul măcar 2-3 luni ajuta pe şest Ucraina, se ajungea la un sindrom Vietnam şi în Rusia. Venea rusul şi spunea dar de ce să moară fiul meu acolo în Ucraina, ce treabă am eu? Putin îi zicea dle, suntem în război cu Occidentul. Care? Şi Putin zicea, uite. Deci, asta a fost implicarea directă.  Din acest punct de vedere, Putin are sprijinul poporului”, a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu nu crede că implicarea Chinei va schimba dinamica războiului şi spune că alta va fi discuţia dacă ruşii vor pleca din teritoriile ucrainene ocupate.

“Planul de pace este o şmecherie a lui Xi Jinping ca să poată să vină la Moscova. Eu când aud poate atragem China… dar ce ei sunt tâmpiţi, nu văd? Cum să atragi? Ceva e în neregulă. Îi dobori balonul şi vrei ca ei să nu sprijine Rusia. Americanii au început: China tu să fii cuminte, să nu cumva să… e totuşi China nu e Tailanda. Marea problemă la ruşi nu este nicio dinamică. Ei să rămână pe teritoriul ăla. Punct.  Discutăm în momentul în care ei nu mai sunt pe teritoriul ăla. Şi pot să fie mai multe posibilităţi. 1. Putin devine sufocat economiceşte şi spune bă, numai putem, gata. Trebuie să facem un tratat, plecăm că nu mai putem. 2. În Rusia are loc o nouă revoluţie bolşevică, îl dau jos pe Putin. 3. Moare Putin, vine o altă echipă şi zice gata, plecăm. Nu ştiu dacă o nouă echipă îngăduie asta, e vorba de Rusia, nu e vorba de Thailanda, nici de Bulgaria. Occidentul tot speră că se va epuiza. Eu nu văd la ora actuală ruşii aruncaţi în mare pentru că mai au rezerve”, a conchis publicistul.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_imgspot_img