Acum mai bine de 400 de ani, când clima era neobișnuit de rece, Transilvania a fost afectată de o serie de catastrofe – de la secetă și ploi, până la invazii de lăcuste și epidemii de ciumă. Mai mulți cercetători români fac un „inventar” al acestor catastrofe și al legăturilor dintre ele.
Studiul publicat de mai mulți cercetători români (în special din Oradea) identifică dovezi asociate cu evenimente meteo extreme, inclusiv 40 de veri neobișnuit de calde, între 1501 și 1599, și câțiva ani de precipitații în exces, dar și ani secetoși, mai ales în perioada 1527-1544, când au fost câteva episoade de căldură intensă, afectând grav agricultura și provocând foamete.
Mica Eră Glaciară a adus în Transilvania și veri reci, dar și ploi fără sfârșit
Secolul al XVI-lea iese în evidență pentru că este o perioadă esențială în istoria climatologiei, reprezentând o perioadă de tranziție importantă în timpul intensificării Micii Ere Glaciare (Little Ice Age), un eveniment global de răcire care s-a întins din secolul al XIV-lea, până în secolul al XIX-lea.
Această trecere de la condițiile mai calde din Evul Mediu timpuriu la o climă mai rece a avut un impact profund asupra agriculturii, resurselor alimentare și stabilității sociale și economice a societăților europene.
Datele din studiu arată că a doua jumătate a secolului XVI a fost marcată de precipitații abundente. Au existat numeroase relatări despre inundații și ploi în exces, în special în jurul anului 1590. După 1560, se estimează că temperatura medie a scăzut cu 0,5 C față de prima parte a secolului XVI.
Această răcire a dus la apariția de ierni mai lungi și a unor veri mai răcoroase, veri care în unii ani au adus multe ploi,, iar în alții secetă, ceea ce a dus la recolte slabe, foamete și epidemii. Multe catastrofe au legături strânse între ele, fiind vorba despre cauze și efect.
Cu toate acestea, au existat intervale de câțiva ani în care condițiile s-au îmbunătățit, cu ierni mai calde și veri normale, producând recolte mai bune și oferind o oarecare ușurare, pe fondul tendinței generale de deteriorare a climei.
Aceste variații ale climei au dus, direct, dar și indirect, la multe calamități relatate în documentele scrise din Transilvania și consultate pe larg de autorii studiului.
Pentru secolul XVI, concluzia este că ciuma a apărut în 30 de ani diferiți, foametea în 23 de ani, iar invaziile de lăcuste ar fi afectat teritoriul în cel puțin zece ani.
Incendiile făceau prăpăd în așezările pline de case din lemn
Cronicile de la 1549 vorbesc despre incendii apărute în multe locuri din principat, din cauza secetei prelungite care a început în aprilie, iar o secetă cumplită a fost și 17 ani mai târziu. O perioadă foarte grea a existat între 1573 și 1577, când a fost și secetă și foamete și au fost și ani de război.
Perioadele lungi de secetă și caniculă au dus și la incendii care erau devastatoare, în condițiile în care cele mai multe case erau din lemn și cu acoperișuri din paie. În orașe, casele erau apropiate, iar focul se propaga repede. Așa s-a întâmplat în 1570, când 1.300 de case au fost distruse la Sibiu. Puteau trece decenii până când un oraș să-și revină după un astfel de dezastru.
La 1508 ar fi plouat aproape zilnic timp de câteva luni pe întinse regiuni ale României de azi, iar perioada 1529-1533 a fost extrem de ploioasă în zona Brașovului, cu cele mai intense ploi în lunile iulie și august 1529. În acea perioadă a apărut și ciuma.
Documentele mai spus că după o altă perioadă de ploi intense în Transilvania, după 1564, vinul produs în Ardeal a fost de proastă calitate. În 1565, au fost inundații pe Târnava Mare, lângă Mediaș.
În 1599, în timpul asediului Oradei, ploile au durat peste o lună, provocând inundații și întârzieri în înaintarea otomană. Cronicarii turci au scris despre râuri umflate și despre ploi ce nu s-au oprit timp de peste 40 de zile, de la sfârșitul lunii august până la începutul lunii octombrie, situația devenind critică pentru armata otomană.
Când lăcustele devorau totul, iar oamenii le alungau cu zgomote
O catastrofă de care nu prea mai auzim în România de azi este invazia lăcustelor, însă în secolul XVI a fost menționată de multe ori, fiindcă aceste insecte, când veneau în număr extrem de mare, făceau prăpăd în recolte, producția scădea și apărea foametea. Mediul uscat favoriza aceste invazii care se produceau mai ales după perioade lungi de secetă. Cele mai distructive invazii sunt menționate în 1542 și 1544, iar oamenii goneau lăcustele mai ales făcând zgomote puternice cu clopotele și cu alte obiecte.
Cronicarii spun că oamenii strângeau lăcustele în grămezi mari și le foloseau uneori pentru a îngrășa porcii.
Dacă scăpai de ciumă erai în pericol să mori de foame
„Moartea Neagră”, aducă ciuma, a fost menționată în mulți ani din secolul XVI în Transilvania, însă epidemiile au avut mai mică intensitate decât în alte zone din Europa, iar numărul de victime a fost mai scăzut. Cele mai grave epidemii au fost în intervalul 1551–1556, când ciuma a fost adusă din Țara Românească, iar la Brașov ar fi murit 5.000 de oameni, iar la Oradea, 320 într-un singur an.
Un alt episod cumplit: în anii 1585 – 1586, zona orașul Oradea a fost afectată de ciumă și în cele mai nefaste perioade au pierit 100-120 de oameni/zi. Unii au fugit către munți ca să cape de ciumă, însă au murit de foame.
Foametea a fost menționată de multe ori în documentele de secol XVI, fiind legată de anii secetoși sau foarte ploioși, care au dus la recolte slabe, iar prețul produselor ajungea să crească mult. Foametea apărea și în perioadele cu războaie, dar și când erau invazii de lăcuste. Cele mai grave perioade de foamete apăreau dacă recoltele erau distruse și dacă, din cauza secetei, mureau și animalele de pe lângă casă.
Cronicile relatează că între 1534 și 1536, din cauza foametei, transilvănenii au ajuns să mănânce iarbă. O altă foamete, din cauza unei invazii de lăcuste, este pomenită în cronicile muntene și transilvănene din 1539.
Grindina a fost menționată în zece ani diferiți, iar la 1526 s-a scris despre căderea – în ziua de 24 iunie – a unor bucăți cât oul de găină. În 1557 se scria despre „bob” de grindină de dimensiunea unui ou de gâscă.
Dezastrele, consemnate de cronicari
Dezastrele naturale au fost menționate de multe ori în documentele scrise din secolul XVI, iar autorii studiului au consultat registrele parohiale și mănăstirești, cărți de cult și laice ale cronicarilor, însemnări de călătorie ale diplomaților, misionarilor și călugărilor, dar și calendare, jurnale și arhive. A contat mult și faptul că a apărut tiparul, iar la Brașov au fost tipărite peste 40 de cărți religioase, între 1557 și 1582.
Folosirea diverselor surse din documente ale vremii are multe avantaje, însă autorii studiului explică și că sunt o serie de minusuri: unele documente sunt incomplete și insistă pe evenimente excepționale, fără a oferi o privire de ansamblu asupra unei perioade mai lungi. Evident că multe relatări ale cronicarilor sunt subiective, iar în unele regiuni lipsesc datele.
Vezi și: „Te-ai întâlnit cu un uriaș din Țara Bârsei, întoarce-te la poziția 1” – Vizită la o minunată cetate renăscută lângă Brașov
Autorii studiului explică faptul că societățile rurale ale secolului al XVI-lea din Transilvania erau agricole și trăiau în general la limita inferioară a subzistenței și erau extrem de sensibile chiar și la schimbările relativ mici ale climei, modificări ce puteau „perturba fragilul mecanism agricol”.
De multe ori, chiar și o mică variație a unuia sau mai multor indicatori climatici putea declanșa o reacție în lanț și putea să se instaleze foametea, ca rezultat al secetelor, ploilor în exces sau al epideniilor.
Astfel, de cele mai multe ori, o mică variație a unuia sau mai multor indicatori climatici ar putea declanșa o reacție în lanț precum tulburările climatice — dezastre agricole — FA — epidemii, ceea ce duce la și mai mult FA și chiar mai multă suferință.
Transilvania a devenit în 1526, după bătălia de la Mohacs, principat autonom sub suzeranitate otomană, iar economia ei avea legături numeroase cu marile târguri din Europa Centrală.
Cum de știm multe despre clima din trecut? Natura este un fel de „arhivă” de date și se pot afla informații multe despre clima din trecut prin studiul ghețarilor, polenului, inelelor copacilor și sedimentelor marine.
Studiul publicat în Frontiers in Climate are titlul Reconstruction of climatic events from the 16th century in Transylvania: interdisciplinary analysis based on historical sources
Autorii sunt următorii: Ovidiu Răzvan Gaceu, Tudor Caciora, Ștefan Baias, Cezar Morar, Mihai Dudaș, Marius Stupariu și Maria Maxim.
Sursa foto: Dreamstime.com
