Trump cere guvernului de la Tokyo 8 miliarde de dolari pe an pentru ca soldații americani să rămână în Japonia – International

Preşedintele american Donald Trump a cerut Japoniei să îşi crească de patru ori plăţile pentru trupele americane staţionate pe teritoriul său, relatează publicaţia Foreign Policy, care citează foşti şi actuali oficiali americani rămaşi sub protecţia anonimatului, în contextul în care Washingtonul îşi presează vechii aliaţi să îşi majoreze cheltuieile cu apărarea, potrivi Reuters, preluată de Agerpres.

Washingtonul vrea ca Tokyo să îşi majoreze plăţile anuale pentru cei 54.000 de militari americani din Japonia la circa 8 miliarde de euro, de la circa 2 miliarde de euro, conform Foreign Policy, care citează trei foşti oficiali din domeniul apărării, rămaşi sub protecţia anonimatului.

Actualul acord expiră în martie 2021.

Cererea a fost transmisă oficialilor japonezi în timpul unei vizite în regiune în iulie a lui John Bolton, pe atunci consilierul de securitate naţională al lui Trump, şi a lui Matt Pottinger, pe atunci atunci directorul pentru Asia în cadrul Consiliului Naţional de Securitate, a mai scris Foreign Policy,

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe japonez a spus că articolul din publicaţia americană de afaceri globale este incorect şi că nu au avut loc negocieri între SUA şi Japonia asupra unui nou acord.

Trump a insistat de asemenea că şi Seulul ar trebui să îşi crească cheltuielile pentru prezenţa militară americană în Coreea de Sud, unde serveşte ca factor de descurajare împotriva Coreii de Nord, şi a lansat ideea de a retrage trupele americane din peninsulă, a relatat miercuri Reuters.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *