Un clip al parlamentarului AUR Mihail Neamțu, în care erau promovate suplimente cu luteină, eliminat prin decizia CNA

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, marți, eliminarea unui clip al parlamentarului AUR Mihail Neamţu în care erau promovate o serie de suplimente alimentare. Cazul a ajuns pe masa CNA după ce a primit 562 de sesizări, potrivit Pagina de Media. 

Este vorba despre un interviu de peste o oră realizat de Mihail Neamțu cu Cristi Filip, antreprenor și președintele Asociației Arsenie Boca, în cadrul emisiunii emisiunii „Vocea Libertății cu Mihail Neamțu”, publicată pe YouTube în 20 mai. În cadrul discuției, Filip a promovat suplimentele FitLine și le-a atribuit efecte asupra unor afecțiuni.

În interviu, Filip susține că un supliment ajută la reducerea dioptriilor, altul este eficient pentru osteoporoză, iar un al treilea „luptă” cu celulele rele, în contextul unei discuții despre cancer.

Membrii CNA au apreciat că materialul încalcă legea din două motive. Pe de o parte, au arătat că persoanele publice nu pot promova suplimente alimentare. Pe de altă parte, au considerat că afirmațiile făcute în interviu despre efectele produselor reprezintă dezinformare, întrucât suplimentele alimentare nu pot fi prezentate ca având efecte de tratare sau vindecare a unor boli.

„Văd o dezinformare crasă pe conținut. În niciun caz nu fac ceea ce spun, pentru că sunt suplimente alimentare, nu tratează, ci mențin o stare de sănătate”, a declarat membrul CNA Monica Gubernat.

Mihail Neamțu a fost invitat la ședința CNA pentru a-și exprima punctul de vedere, însă nu a răspuns solicitării, au precizat membrii Consiliului. 

Membrii CNA au votat în unanimitate emiterea unui ordin de eliminare pentru dezinformare. Mai departe, CNA va informa YouTube asupra înclcărilor din interviul lui Mihail Neamţu. 

„Ştiu un om care de la dioptrii opt a coborât până la 0,5”

Potrivit raportului de monitorizare întocmit de CNA, Cristi Filip afirmă despre suplimentul Luteina: „Ştiu un om care de la dioptrii opt a coborât până la 0,5. Eu, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Luteinei, deocamdată de la patru am coborât la 3,5 în trei luni de zile.”

Despre produsul Joint Health, invitatul susţine că este „un produs extraordinar pentru articulaţii, pentru oase, pentru osteoporoză, deci funcţionează foarte, foarte bine”.

În emisiune au fost făcute şi afirmaţii în legătură cu cancerul. Prezentând un supliment destinat susţinerii sistemului imunitar, Cristi Filip afirmă că acesta „luptă practic şi cu celulele cele rele care nu mai proliferează atâta timp cât sistemul imunitar este întărit”, făcând imediat legătura cu „o boală semnificativă a zilelor noastre, şi anume cancerul”.

Cazul a fost semnalat în urmă cu o lună de creatorul de conținut Silviu Faiăr, care l-a taxat pe parlamentar. El a anunţat atunci că va sesiza CNA şi şi-a îndemnat şi urmăritorii să o facă. Aşa s-a ajuns la peste 560 de reclamaţii.

Influencerul a mai atras atenția că unele uleiuri esențiale Doterra sunt promovate în descrierea a numeroase clipuri pe YouTube cu un link afiliat, prin care Neamțu obține comisioane în cazul achizițiilor.

spot_img