Un renumit detectiv olandez de artă: Există o şansă ca artefactele româneşti furate de la Muzeul Drents să fi fost topite pentru aur

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Exponate din cadrul expoziției Aurul și argintul antic al României, stânga, Inquam Photos / Bogdan Dănescu și coiful de aur de la Coțofenești. Colaj: Ion Mateș / Hotnews

Exponate din cadrul expozitiei Aurul si argintul antic al Romaniei, stânga, Inquam Photos / Bogdan Dănescu și coiful de aur de la Coțofenești. Colaj: Ion Mateș / Hotnews

Renumitul detectiv de artă olandez, Arthur Brand,spune că există o şansă ca brățările dacice și coifului de la Coțofenești, piese furate pe 25 ianuarie de la Muzeul Drents din Assen, „să nu mai existe”, potrivit ANP, cea mai mare agenție de presă din Țările de Jos, citată de News.ro.

Arthur Brand, care recuperat peste 200 de opere de artă, a vorbit despre furtului comorilor dacice de la Muzeul Drents. El spune că refuzul celor trei suspecţi arestați în acest caz de a spune poliţiei unde se află artefactele poate însemna că acestea nu mai există.

„Suspecţii nu spun nimic. Te-ai aştepta ca ei poate să înceapă să vorbească acum, deci există o şansă ca ele să nu mai existe”, a spus detectivul.

Dacă comorile furate nu au fost încă topite, poliţia ar trebui să le găsească destul de repede, a mai afirmat el, completând că „presiunea este acum incredibil de mare”.

Detectivul olandez mai spune că el a primit „câteva ponturi” cu privire la furt, însă nu a detaliat natura ponturilor.

Jaf din tezaurul dacic

Coiful de Aur de la Coţofeneşti și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia sunt piesele tezaurului dacic furate în 25 ianuarie din Muzeul Drents, din Assen, Olanda. Un zid al clădirii a fost aruncat în aer, iar jaful a durat două minute.

Expoziția „Dacia! Regatul aurului şi argintului” de la Muzeul Drents a fost deschisă publicului începând cu 7 iulie 2024 și trebuia să se închidă duminică, 26 ianuarie. Potrivit Muzeului Național de Istorie a României, în cadrul expoziției au fost expuse 673 de bunuri arheologice din metale prețioase din patrimoniul național al României și a avut un număr de peste 77.000 de vizitatori.

Trei bărbați suspectați că sunt implicați în jaful comis la Muzeul Drents din Assen au fost arestați miercuri seară, în provincia Noord Holland. Un al patrulea suspect este încă dat în urmărire de polițiștii olandezi.

spot_img