Un zbor Miami-Londra a făcut drum întors pentru un refuz de a purta mască – International

Un avion al companiei American Airlines care zbura de la Miami (Statele Unite) spre Londra (Marea Britanie) a făcut drum întors joi la jumătatea distanţei, după ce o pasageră a refuzat să poarte mască, a indicat compania aeriana într-un comunicat, notează AFP, citat de Agerpres. “Zborul 38 al American Airlines care făcea legătura între Miami şi Londra s-a întors la Miami din cauza unui client perturbator care a refuzat să respecte cerinţa federală de a purta mască”, a declarat American Airlines într-un comunicat transmis AFP.

Boeingul 777, care transporta 129 de pasageri şi 14 membri ai echipajului, a fost întâmpinat la întoarcerea în Florida de poliţia din Miami.

“Odată ce avionul a ajuns la poarta de îmbarcare, pasagera a fost escortată afară din avion de poliţia din Miami fără incidente”, a indicat un responsabil al poliţiei pentru CNN.

La rândul său, American Airlines a precizat că pasagera implicată în acest incident a fost trecută pe “lista internă de refuz” a companiei, “în aşteptarea unei anchete mai aprofundate”.

Autoritatea de reglementare a aviaţiei civile din SUA (FAA) a declarat în ianuarie 2021 o politică de toleranţă zero pentru pasagerii care refuză să poarte mască, în contextul în care echipajele de zbor ale companiilor aeriene s-au confruntat cu un număr masiv de cazuri raportate de violenţă verbală sau vătămare fizică din partea persoanelor care refuză să respecte această obligaţie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *