Unul dintre cei mai importanți jucători francezi și-a anunțat retragerea din națională

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Raphael Varane, fundașul echipei Manchester United, şi-a anunţat joi retragerea din echipa naţională a Franţei, alături de care a câştigat Cupa Mondială în 2018.

Raphael VaraneFoto: Sports Press Photo / ddp USA / Profimedia

Raphael Varane s-a retras din naționala Franței

În vârstă de 29 de ani, Varane are 93 de selecţii în reprezentativa „Cocoșului Galic”, alături de care a evoluat la trei ediții ale Cupei Mondiale.

Fundaşul ar fi luat această decizie deoarece doreşte să petreacă mai mult timp alături de familie. De asemenea, acesta se confruntă şi cu probleme recurente la genunchiul drept.

„Să reprezint magnifica noastră ţară timp de un deceniu a fost una dintre cele mai mari bucurii din viaţa mea şi o mare onoare. De fiecare dată când purtam acest tricou albastru special, simţeam o mândrie imensă. Aveam datoria de a da totul, de a juca cu inima şi de a câştiga de fiecare dată când intrăm pe teren. Mă gândesc la asta de câteva luni şi am decis că este momentul potrivit pentru mine să mă retrag din fotbalul internaţional.

Copil fiind, îmi amintesc că urmăream France 98, această echipă, aceşti jucători care ne-au făcut să trăim emoţii de nedescris. Am visat să fac ca eroii noştri şi, 20 de ani mai târziu, am avut una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea, una care m-a făcut cu adevărat mândru. Am adus Cupa acasă!! Nu voi uita niciodată. Încă mai simt fiecare emoţie pe care am simţit-o în acea zi, 15 iulie 2018. A fost unul dintre cele mai mari şi mai memorabile momente din viaţa mea.

Această victorie pe care am obţinut-o împreună nu ar fi fost niciodată posibilă fără sprijinul lui Didier Deschamps, al fiecăruia dintre membrii conducerii şi staff-ului nostru în aceşti ani, al coechipierilor mei care ne-au apărat tricoul la fiecare dintre meciurile noastre. Dar, mai important, această victorie nu ar fi fost posibilă fără sprijinul fiecăruia dintre voi.

Entuziasmul vostru, sărbătorea şi amintirile întoarcerii noastre în Franţa vor rămâne întipărite în mintea mea pentru totdeauna. Chiar şi după înfrângerea din finala de anul trecut, cu un parcurs grozav, ne-aţi primit ca nişte eroi când ne-am întors. Tuturor şi fiecăruia dintre voi, de o mie de ori MULŢUMESC!

Cu siguranţă îmi vor lipsi aceste momente cu voi, dar a venit momentul ca noua generaţie să preia conducerea. Avem un grup de jucători tineri talentaţi care sunt gata să preia conducerea, care merită o şansă şi care au nevoie de voi.

Din tot sufletul meu, mulţumesc. Rapha” – a scris Raphael Varane pe Instagram.

spot_imgspot_img