„Valorează milioane de dolari dacă e autentic” / Ce au găsit americanii pe un iaht confiscat de la un oligarh rus

Oficialii americani au recuperat de pe un iaht confiscat de la un oligarh rus din Fiji ceea ce pare a fi un ou Fabergé, a declarat miercuri procurorul general adjunct al Statelor Unite, Lisa Monaco, conform CNN.

Iahturi in portFoto: jlf06 / Alamy / Profimedia Images

La sfârșitul lunii trecute, iahtul de 300 de milioane de dolari deținut de oligarhul rus Suleiman Kerimov a fost dus de oficialii americani din Fiji până în golful San Diego, unde rămâne andocat.

Pe iaht, oficialii americani au găsit ceea ce pare a fi un ou Fabergé, iar procurorul general adjunct al Stetelor Unite spune că, dacă este autentic, oul cu pietre prețioase ar fi dintre puținele rămase în lume și ar valora milioane de dolari.

Potrivit oficialului citat, a fost una dintre cele mai „interesante” descoperiri pe care oficialii federali de aplicare a legii le-au făcut de la bordul iahturilor confiscate de la oligarhii ruși.

Ouăle, acum obiecte de colecție neprețuite, au fost create de Casa Fabergé din Sankt Petersburg între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în 24 februarie, SUA și aliații săi au confiscat active rusești în valoare de miliarde de dolari, potrivit Trezoreriei americane. Procurorul general adjunct american spune că SUA au lucrat cu omologii din întreaga lume pentru a căuta și confisca iahturile oligarhilor, iar Departamentul de Justiție a cerut Congresului autoritatea de a da Ucrainei veniturile din bunurile confiscate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *