Marea Britanie este pe o poziție foarte sceptică față de Rusia și față de promisiunea acesteia de a reduce operațiunile militare din jurul Kievului, vicepremierul Dominic Raabs spunând că Londra va judeca Moscova în funcție de acțiunile sale, nu de cuvinte, transmite Reuters.
Dominic RaabFoto: Justin Ng / Avalon Editorial / Profimedia Images
Rusia a promis în cadrul negocierilor că va reduce unele operațiuni militare pentru a „crește încrederea reciprocă”, dar țările occidentale se așteaptă ca acest lucru să ducă la o intensificare a ofensivei sale în alte părți ale țării.
Marea Britanie a reacționat, ca și Ucraina cu scepticism față de anunț.
„Ușa diplomației va fi întotdeauna lăsată întredeschisă, dar nu cred că se poate avea încredere în ceea ce iese pe gura mașinii de război a lui Putin”, a declarat Raab pentru Sky News.
Negocierile au avut loc într-un palat din Istanbul, la mai bine de o lună de la cel mai mare atac asupra unei națiuni europene de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, care a ucis sau rănit mii de oameni, a forțat aproape 4 milioane de oameni să fugă în străinătate și a atras sancțiuni care au lovit economia Rusiei.
„Până la urmă, ei trebuie să judecați prin prisma acțiunilor lor și trebuie să se retragă din Ucraina, nu doar să se repoziționeze”, a declarat Raab pentru Times Radio
„Dar cred că avem o poziție foarte sceptică asupra oricărui lucru care vine de la Moscova”, a adăugat el.





