Victime tăcute: Româncele sunt traficate la o „scară industrială” în Marea Britanie – Esential

Traficanții de carne vie pot face profituri de peste un milion de lire sterline per bordel în fiecare an iar măsurile de carantină doar le-au făcut viața mai ușoară, scrie The Guardian.

În urmă cu trei săptămâni polițiștii britanici intrau într-un bordel din sud-estul Angliei după ce au primit informații conform cărora în interiorul acestora ar avea loc activități infracționale.

Înăuntru aceștia au găsit opt femei românce care purtau viziere și măști de protecție, instrucțiuni laminate de protejare împotriva COVID-19 pe pereți și o sticlă de dezinfectant pentru mâini la intrare.

„La suprafață acesta nu părea un loc în care au loc activități infracționale și exploatare sexuală”, afirmă Cristina Huddleston, o specialistă în consilierea victimelor traficului de carne umană care a participat la razie.

Însă investigația poliției a descoperit că bordelul și femeile din el erau sub controlul unei grupări infracționale care opera cel puțin alte trei locații unde femei românce erau exploatate.

Se estimează că un singur astfel de bordel ar fi adus venituri de peste un milion de lire sterline în fiecare an.

Potrivit statisticilor autorităților britanice numărul victimelor traficului de carne a scăzut abrupt în primele luni de lockdown.

Însă experții în combaterea fenomenului afirmă că afacerile celor care fac profituri uriașe din exploatarea a mii de femei și fete în Regatul Unit nu s-au schimbat cu nimic.

„Capacitate maximă”

„Majoritatea muncii sexuale din Regatul Unit este realizată independent și consensual însă când vine vorba de infracționalitate există un mode de afaceri agil și extraordinar de eficient care a făcut din Regatul Unit o destinație principală pentru traficanți și pești care aduc femei din estul Europei, în special din România”, a declarat Huddleston pentru The Guardian.

Huddlestone este directorul pentru operațiunile din Europa ale ONG-ului pentru combaterea traficului de persoane „Justice and Care”. Aceasta afirmă că echipa sa lucrează la capacitate maximă în pofida lockdown-ului.

Un avantaj al restricțiilor legate de pandemie a fost că a dus la scăderea unor infracțiuni ca furtul, permițând poliției să se concentreze pe infracțiuni care provoacă mai mult rău persoanelor.

„Dar într-un fel asta înseamnă că am avut mai mult timp să facem modelări și investigații iar amploarea lucrului cu care ne confruntăm a devenit și mai aparentă”, afirmă Huddlestone.

Aceasta relatează că statisticile oficiale adesea nu înfățișează realitățile traficului de carne din Regatul Unit.

„Am lucrat cu peste 600 de victime de 24 de naționalități diferite dar vasta femeilor pe care le-am găsit în bordeluri legate de crima organizată și explotarea sexuală sunt românce. Însă femeile române sunt adesea reticente să meargă la poliție iar acelea care în cele din urmă raportează că au fost exploatate rareori sunt de acord să intre în NRM (n.r. sistemul de protecție britanic pentru victimele sclaviei moderne) așadar nu sunt niciodată numărate ca victime”, afirmă Huddlestone.

O anchetă din 2018 a parlamentului britanic cu privire la exploatarea sexuală a concluzionat că femeile din România sunt traficate la o scară industrială în Regatul Unit.

„Alegeri dificile”

Poliția din Leicester a raportat că în cele 156 de bordeluri anchetate între 2016 și 2018, 86% din femeile găsite înăuntru au fost românce.

În Northumberland poliția a vizitat 81 de bordeluri într-o perioadă similară de timp. Peste jumătate din acestea erau legate de infracționalitatea organizată și 75% din femeile descoperite erau românce.

„Vasta majoritate a femeilor pe care le găsim de fiecare dată când investigăm o adresă suspectată de trafic de persoane sunt românce”, afirmă Colin Ward de la departamentul de combatere a sclaviei moderne din cadrul poliției din Manchester.

Un raport realizat de Radu Nicolae de la Centrul pentru Educație Syene anul acesta a scos în evidență modelul de afaceri fără scrupule de eficient al traficanților, fiecare din aceștia jucând un rol ierarhic specific în racolarea de femei pentru muncă sexuală în Regatul Unit, Italia, Spania și Germania.

În partea de jos a schemei se află recrutori extrem de pricepuți în special din zonele rurale sărace are României, aceștia fiind plătiți cu 500 de euro pentru fiecare femeie pe care o racolează, adesea petrecând luni de zile pentru a convinge între 10 și 20 de femei în același timp.

„Majoritatea femeilor vizate sunt adesea foarte vulnerabile, din medii foarte sărace cu un istoric de abuz sexual sau violență domestică, acestea fiind convinse prin modelul de ‘iubit’ folosit de recrutori că se află într-o relație autentică”, afirmă Laetitia Gotte, președintele Asociației Free.

„Scopul final este de a convinge femeile să fie de acord să-și părăsească domiciliul pentru a se muta în străinătate să câștige bani. Sună ca și cum [femeile] ar fi naive dar nu cred că puteți înțelege alegerile și deciziile cu care acestea se confruntă dacă nu ați avut viața pe care au avut-o aceste femei”, afirmă Gotte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *