Nu au fost raportate victime sau persoane rănite în urma erupției dintr-o parte izolată din sud-estul arhipelagului însă autoritățile au ridicat nivelul de alertă al vulcanului la al doilea cel mai ridicat și au închis aeroportul local, emițând un avertisment privind posibile scurgeri de lavă.
O interdicție privind apropierea de vulcan a fost de asemenea extinsă de la 1,9 la 4 kilometri în timp ce zborurile din zonă au fost avertizate să se ferească de cenușa vulcanică.
„Persoanele sunt sfătuite să nu desfășoare activități pe o rază de 4 kilometri de craterul vulcanului”, a afirmat într-un comunicat agenția geologică a Indonezia.
Țara din sud-estul Asiei are în jur de 130 de vulcani activi ca urmare a locației acesteia deasupra Cercului de Foc, cea mai întinsă și activă zonă vulcanică de pe Pământ, 62% din vulcanii activi existenți în prezent fiind situați în jurul acesteia.
În 2018 a erupt Anak Krakatau, un vulcan situat în strâmtoarea dintre Java și insulele Sumatra, erupția cauzând o alunecare de teren subacvatică ce a declanșat un tsunami care a ucis peste 400 de persoane.