Victoria carierei: Reacția lui Pablo Andujar după ce l-a învins pe marele Federer – Tenis

Pablo Andujar (75 ATP) și-a îndeplinit un vis la Geneva: ibericul în vârstă de 35 de ani l-a întâlnit pentru prima oară pe Roger Federer și l-a învins după un meci care a durat aproape două ore.

Pablo a revenit surprinzător în finalul setului decisiv, a câștigat ultimele trei game-uri și s-a calificat în sferturile competiției din Elveția. La finalul duelului, Andujar părea să își ceară scuze pentru că l-a eliminat pe favoritul fanilor (6-4, 4-6, 6-4).

“Să joc un meci împotriva lui Roger a fost ceva ce mi-am dorit. Să le pot spune copiilor și nepoților, când voi îmbătrâni, că am jucat împotriva lui”, a spus Andujar.

Ultimul punct al confruntării dintre Pablo Andujar și Roger Federer:

De știut:

  • Pablo Andujar și-a început cariera de jucător profesionist în 2003. Spaniolul s-a duelat de patru ori cu Rafael Nadal (0-4) și de două ori cu Novak Djokovic (0-2).
  • În sferturi, Andujar va da peste învingătorul partidei dintre Dominic Stephan Stricker (Elveția, 419 ATP) și Marton Fucsovics (Ungaria, 44 ATP).
  • Următoarea competiție la care Roger Federer va participa va fi turneul de Grand Slam de la Roland Garros (30 mai – 13 iunie).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *