Sporuri uriaşe la Sectorul 1 din Bucureşti! Angajaţii unei instituţii au primit un spor umflat de 15%. Cifrele sunt ameţitoare – Capital

Mai mulţi români, din mai multe instituţii publice au beneficiat de sporuri imense. Mai multe instituţii publice din ţara noastră au încheiat contracte cu o firmă privată pentru servicii de măsurare a radiațiilor. Totul s-a întâmplat chiar dacă acest serviciu este oferit gratuit de ANCOM – Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Sporuri uriaşe date după ureche

După ce primarul Sectorului 1 a cerut ANCOM măsurarea radiațiilor de la Administrația domeniului public, a ieșit la iveală că raportul firmei private conținea cifre de aproape 1.400 de ori mai mari.

Pe baza acestor cifre, toți angajații ADP Sector 1 au primit 15% în plus la leafă, ca spor de radiații, mai bine de patru ani.

Patronul firmei care a măsurat radiațiile în toată țara vine cu explicații sunt vagi și neconcludente. Recunoaște însă că rapoartele sale sunt cheia acordării sporului de 15% în instituțile publice.

Firma Arexman Construct din București a primit în ultimii ani 413 contracte din bani publici, fără licitație, de la sute de instituții publice din România, pentru măsurarea nivelului radiațiilor.

Fiecare contract are o valoare de câteva mii de lei și stă la baza acordării sporului de 15% în plus la salariu, dacă nivelul radiațiilor la locul de muncă este peste o valoare stabilită de lege. Același serviciu îl oferă, gratuit, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, pe baza unei simple cereri.

“Noi utilizăm echipamente profesionale, calibrate conform normelor și măsurătorile le efectuăm conform standardelor”, spune Cristin Popa, director Monitorizare și Control ANCOM, conform Digi24.

Cifrele au fost umflate

Primăria Sectorului 1 a cerut Autorității de reglementare în comunicații să măsoare nivelului radiațiilor în clădirea în care funcționează Administrația Domeniului Public. Concluzia a fost că măsurătoarea firmei private avea un rezultat de aproape 1.400 de ori mai mare.

Patronul firmei care ar fi umflat cifrele nu este sigur c[ aparatul a fost omologat. “Sigur, sigur. Omologat… A fost testat de către cei de la Craiova, bineînțeles, ca să pot să fac măsurători cu el și este în consecință cu această omologare”, spune patronul firmei, conform sursei citate.

După măsurătorile ANCOM, conducerea ADP Sector 1 a decis demararea unei anchete interne.

Rezultatele ANCOM de la ADP Sector 1 pun sub semnul întrebării toate celelalte măsurători făcute de firma privată pentru sute de instituții de stat. Implicit, și sporurile primite de mii de funcționari.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *