VIDEO Accidentul de teleferic din Turcia, în urma căruia a murit un om. Ultimele persoane, aduse la sol după aproape 23 de ore de la incident

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ultimele 43 din cele 174 de persoane blocate în telecabine într-o zonă montană din sudul Turciei au fost aduse la sol, în siguranță, la aproape 23 de ore după ce o cabină s-a ciocnit de un stâlp, ucigând un om și rănind alți 10, relatează The Guardian.

accident teleferic TurciaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ministrul de interne, Ali Yerlikaya, a anunțat sâmbătă după-amiază pe rețeaua de socializare X finalizarea cu succes a operațiunii de salvare.

În total peste 600 de persoane au fost implicați în misiunea de salvare, inclusiv echipe de la agenția turcă de răspuns la situații de urgență, Afad, paza de coastă, echipe de pompieri și echipe de salvamontiști din diferite părți ale Turciei, au declarat oficialii. Elicopterele cu capacități de vedere pe timp de noapte au continuat să salveze oameni pe tot parcursul nopții.

Oamenii au rămas blocați în telefericul Tunektepe, chiar în afara orașului Antalya, de vineri la ora 17.30, când s-a produs accidentul.

Unul dintre stâlpii instalaţiei de transport pe cablu Tünektepe, care era foarte aglomerată din cauza sărbătorii Ramadanului, s-a înclinat dintr-un motiv nedeterminat. Telecabina a fost zdrobită de impactul cu stâlpul şi persoanele aflate în ea au căzut în zona stâncoasă. Echipele de salvare au constatat decesul uneia dintre ele, un bărbat în vârstă de 54 de ani, potrivit agenţiei Anadolu, scrie News.ro.

Telefericul transportă turiștii de pe plaja Konyaalti până la un restaurant până pe vârful Tunektepe de 618 metri. Linia a fost finalizată în 2017 și trece printr-o o inspecție majoră la începutul anului, precum și inspecții de rutină pe tot parcursul anului.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul său, telecabina are 36 de cabine cu o capacitate de şase persoane fiecare şi durează în medie nouă minute pentru a urca până la vârful Tunektepe, cu vedere panoramică asupra oraşului Antalya.

spot_imgspot_img