VIDEO Ce a făcut Simona Halep imediat după ce Yulia Putintseva a abandonat: Rar vezi așa ceva – Tenis

Imediat după ce Putintseva a abandonat din cauza unor probleme la spate, Simona Halep a vorbit puțin cu arbitra Marija Cicak, iar apoi și-a chemat echipa pe teren.

După un meci de doar 47 de minute, Simona a simțit nevoia să mai lovească mingea, iar Darren Cahill și Artemon Apostu-Efremov și-au făcut apariția pe teren pentru o sesiune de antrenament.

Ce a spus Simona după calificarea în semifinale

“Nu a fost un final de meci pe care noi ni-l dorim vreodată, pentru că o accidentare este grea pentru orice jucător. Îmi pare rău pentru ea, a jucat foarte bine la US Open.

Din punctul meu de vedere am jucat un tenis bun, am fost și agresivă, dar am și înălțat mingea când a trebuit. Serviciul a mers foarte bine. O să iau ce e pozitiv și mă bucur că am simțit terenul mult mai bine decât în meciul de ieri.

Cu siguranță am jucat mai bine de la meci la meci. Astăzi am avut mai mult timp să lovesc mingea, așa cum îmi place. Îmi doresc foarte mult acest trofeu, este unul dintre preferatele mele. Încerc, cât se poate de mult, să-l câștig. Am meciuri grele până să mă gândesc la trofeu” – Simona Halep, în cadrul emisiunii Așii Tenisului, de la Digisport.

  • Finalistă la Roma la edițiile din 2017 și 2018 (în ambele finale a fost învinsă de Elina Svitolina), Simona Halep și-a asigurat un cec în valoare de 80.000 de euro și 350 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Pentru un loc în marea finală, Simona se va duela cu învingătoarea partidei dintre Victoria Azarenka (31 ani, 14 WTA) şi Garbine Muguruza (26 ani, 17 WTA).
  • Acesta este al doilea turneu la care Simona Halep participă de la reluarea competiţiilor după pauza cauzată de pandemia de Covid-19. Ea a câştigat în luna august turneul de la Praga, disputat tot pe zgură.
  • Următoarea competiție la care Halep va participa va fi Roland Garros. Grand Slamul parizian va avea loc în perioada 27 septembrie – 11 octombrie. La Paris, Simona va fi cap de serie numărul unu în absența lui Ashleigh Barty (liderul ierarhiei WTA).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *