VIDEO Incendiu la o închisoare pentru deținuți politici din Teheran / Cel puțin 8 persoane au fost rănite – UPDATE

Imagini video distribuite sâmbătă pe rețelele de socializare par să arate închisoarea Evin din capitala iraniană Teheran, care ține prizonieri politici, în flăcări, în timp ce din interior se aud focuri de armă, relatează Reuters.

incendiu si focuri de arma la o inchisoare pentru detinuti politici din TeheranFoto: Captura video

23:21 Cel puțin opt persoane au fost rănite în incendiul din închisoarea Evin din Iran de sâmbătă, a informat agenția de știri de stat a Iranului IRNA, adăugând că nimeni nu a fost ucis.

„În închisoarea Evin se aud împușcături și se vede fum”, a spus site-ul activist 1500tasvir. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea oficialilor sau rapoarte din presa de stat.

„Familiile deținuților s-au adunat în fața ușii principale a închisorii Evin”, a declarat un martor contactat de Reuters. “Văd foc și fum. O mulțime de forțe speciale. Sunt și ambulanțe aici.”

Siamak Namazi, un iraniano-american închis în Iran timp de aproape șapte ani pentru acuzații de spionaj respinse de Washington ca nefondate, s-a întors la Evin miercuri după ce i s-a acordat o scurtă învoire, a spus avocatul său. Alți cetățeni cu dublă cetățenie sunt, de asemenea, ținuți la Evin.

Închisoarea, care ține în mare parte deținuți care se confruntă cu acuzații de securitate, a fost mult timp criticată de grupurile occidentale pentru drepturile omului și a fost inclusă pe lista neagră de guvernul SUA în 2018 pentru „încălcări grave a drepturilor omului”.

Human Rights Watch a acuzat autoritățile din închisoare că folosesc amenințări cu tortură și închisoare pe perioadă nedeterminată, precum și interogatorii îndelungate și refuzul asistenței medicale pentru deținuți.

UE a hotărât deja să impună, luni, interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru aproximativ 15 iranieni implicați în represiunea care a început luna trecută asupra demonstrațiilor care au urmat morții tinerei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, în custodia poliției.

Miniștrii europeni de externe vor discuta luni despre transferul dronelor iraniene în Rusia și ar putea ajunge la un acord politic privind viitoarele sancțiuni legate de o astfel de activitate, au declarat vineri doi diplomați. Ucraina a raportat o serie de atacuri rusești folosind drone Shahed-136 de fabricație iraniană în ultimele săptămâni. Iranul neagă că a furnizat dronele Rusiei, în timp ce Kremlinul nu a comentat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *