VIDEO Incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului a fost localizat – UPDATE

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, primele informaţii arătând că focul se manifestă la mansardă, relatează News.ro.

Incendiu la Arhiepiscopia Tomisului Foto: Captura video

01:00 La miezul nopţii, incendiul a fost localizat, suprafaţa afectată fiind estimată la 800 de metri pătraţi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu produs la sediul Arhiepiscopiei Tomisului. Focul a izbucnit la mansarda clădirii.

Pentru stingerea incendiului intervin şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, trei autoscări, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanţă SAJ, fiind implicaţi peste 60 de pompieri pentru stingerea focului.

Mansarda are o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi.

La ora la care pompierii au fost anunţaţi de producerea incendiului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie oficia la Catedrala Arhiepiscopală Acatistul Învierii Domnului. Catedrala Arhiepiscopală se află foarte aproape de locul incendiului. Slujba religioasă a fost transmisă pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului, dar a fost întreruptă la un moment dat.

Palatul Arhiepiscopiei Tomisului a fost construit în urmă cu aproape 100 de ani. Potrivit Patrimoniului Dobrogean, clădirea a fost ridicată între anii 1928-1932, după planurile arhitectului Ion D. Enescu.

Palatul Arhiepiscopiei Tomisului a fost construit în stil neobizantin.

Între anii 1957-1977, în această clădire a funcţionat Muzeul de Arheologie. Apoi aici s-a mutat Biblioteca Judeţeană care a rămas în această clădire până în 1998.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *