
Nicușor Dan. Foto: Raa/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi la Digi24 că „țările europene și occidentale au arătat determinare în a se apăra” în contextul incidentelor de securitate pe care le-a provocat Rusia în ultima perioadă.
Întrebat cum apreciază riscul unui conflict militar direct cu Rusia, Nicușor Dan a răspuns: „Extrem, extrem de mici în acest moment, deci șansele ca un conflict militar să se extindă dincolo de frontiera Ucraina sunt extrem, extrem de mici, pentru că (…) țările europene și occidentale au arătat determinare în a se apăra”.
Șeful statului a amintit de incidentul din 13 septembrie, când în zona localității Chilia Veche din Deltă o dronă rusească a navigat vreme de 50 de minute în spațiul aerian al României, părăsind apoi țara, sub monitorizarea avioanelor militare ale NATO.
„Exista, conform ordinului care exista încă din iulie, cei care erau în avion puteau să o doboare, nu mai aveau nevoie să sune la ministru, la președinte sau la șeful militar al armatei, însă a fost o decizie de oportunitate pe care ei au luat-o să nu tragă în momentele în care puteau să o dea jos”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat despre decizia Varșoviei de a doborî dronele rusești care i-au încălcat spațiul aerian, Nicușor Dan a răspuns: „Și noi am fi tras dacă condițiile ar fi fost întrunite. Nu e o diferență de abordare între Polonia și România”.
Știre în curs de actualizare





