VIDEO Paradă miltară nocturnă în Coreea de Nord, la 73 de ani de la fondarea statului comunist – International

Coreea de Nord ar fi organizat în noaptea de miercuri spre joi o paradă militară pentru a marca 73 de ani de la fondarea statului comunist, fără a expune însă rachete balistice, relatează BBC și The Guardian.

Fotografiile publicate de presa de stat de la parada nocturnă arată soldați și muncitori defilând în echipamente speciale de protecție, ceea ce arată că au fost luate măsuri antiCovid, deși conducerea susține că țara nu a înregistrat niciun caz de infecție cu noul coronavirus.

Liderul comunist Kim Jong-un, care părea să fi slăbit, și-a făcut apariția într-un costum crem, în mijlocul mulțimii care nu purta însă mască, îmbrățișând copii. Presa de stat nu a precizat dacă acesta a susținut sau nu un discurs aniversar.

Evenimentul are loc în condițiile în care Coreea de Nord se confruntă cu o criză alimentară, pe fondul unei economii tot mai afectate de pandemia de coronavirus.

Potrivit site-ului de specialitate NK News, care citează surse din Phenian, au fost trase focuri de artificii în centrul oraşului la miezul nopţii şi apoi dimineaţa şi au fost auzite avioane de luptă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *