VIDEO Se deschide circulația pe Autostrada A10 Sebeș – Turda, Lot 1, cu restricții și lucrări rămase de executat, la patru ani după când ar fi trebuit inițial terminată – Infrastructura_Articole

Circa 15 km din cei 17 km ai Autostrăzii A10 Sebeș – Turda, Lot1 vor fi dați joi spre seară în trafic. Circulația va fi deschisă însă cu restricții pentru că vor mai rămâne lucrări de finalizat, în special la cele două noduri din capetele de la Sebeș și Alba Iulia Nord. „Este o veste foarte bună pentru șoferii care nu vor mai fi nevoiți să aștepte în ambuteiajele interminabile de pe DN1 dintre Sebeș și Alba Iulia”, notează Pro Infrastructura.

„Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în anul 2014 și ar fi trebuit să circulăm pe această autostradă 2 ani mai târziu, însă nenumăratele blocaje și întârzieri imense cu realizarea exproprierilor, relocările de utilități, aprobările proiectelor tehnice sau autorizațiilor de construire, eliberarea gropii de gunoi de la Alba Iulia Sud (astăzi, un veritabil ”muzeu al deșeurilor” în calea șoferilor ctitorit de DRDP Cluj), precum și ritmul dezamăgitor de lucru al constructorului italian Pizzarotti au amânat acest termen cu peste 4 ani. Deschiderea circulației a fost posibilă în acest an doar printr-o mobilizare surprinzătoare de ultim moment a celor de la Pizzarotti, cu asfaltări zi și noapte”, informează Asociația Pro Infrastructura.

„Constructorul va mai executa lucrări în următoarele săptămâni la nodul rutier Alba Iulia Nord și pe autostradă la finalizarea parapetelui, panourilor fonoabsorbante, marcajelor sau rigolelor. Recomandăm participanților la trafic să circule cu prudență și să respecte restricțiile de circulație. Dacă ritmul de lucru se menține atât pe acest proiect, cât și pe tronsonul 2 construit de Aktor, în 2021 Autostrada Sebeș-Turda ar trebui să fie complet finalizată”, mai notează API.

Deși circulația va fi deschisă, lucrările la nodurile rutiere de la capetele lotului, de la Sebeș (A10 cu DN1 și A1) și la Alba Iulia Nord (A10 cu DN1) nu vor fi gata decât abia în vara anului viitor. Pe 1 Decembrie, dacă va fi deschisă circulația, cele două noduri rutiere vor fi folosite doar parțial.

La Sebeș nodul rutier va folosi doar o parte din bretele, cele care leagă A10 de giratoriile de pe DN1, rămânând ca bretelele directe între A1 și A10 să fie finalizate anul următor.

La Alba Iulia Nord, nodul rutier va suferi o serie de improvizații pentru a putea fi deschis traficului. Astfel, în apropierea intersecției cu DN1 traficul de pe autostradă va fi direcționat doar pe o singură cale (un singur pod) urmând a se intersecta cu traficul de pe DN1 direct, având în vedere că podul DN1 peste A10 încă nu va fi gata.

A10 Sebeș – Turda

Lotul 1 – 17 km – de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului (km 0+000 – km 17+000)

Constructor: Impresa Pizzarotti

Valoare: 541.73 mil lei (fără TVA)

Contract: semnat în 2014

Lucrări începute: decembrie 2014

Stadiu fizic / stadiu financiar (noiembrie 2020): 92,6% / 78,74%

Vezi și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *