VIDEO Serena Williams, în lacrimi la conferinta de presă: “Dacă m-aș retrage, nu aș anunța pe nimeni” – Tenis

La finalul partidei cu Naomi Osaka, Serena a pus mâna în dreptul inimii și și-a luat la revedere de la spectatorii care o aplaudau în picioare. În timpul conferinței de presă, americanca a fost întrebată dacă aceasta a fost modalitatea ei de “a-și lua rămas bun” (n.r. dacă se va retrage). Chiar dacă inițial a răs împreună cu reporterii aflați în sală, Serena nu s-a mai putut abține, a izbucnit în plâns și a părăsit sala.
“Nu știu, publicul australian este minunat, a fost un moment foarte frumos. Dacă m-aș retrage, nu aș anunța pe nimeni. Nu știu ce să vă mai răspund, am terminat”, a spus Serena Williams înainte să plece din conferința de presă.
Japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat în finala Australian Open, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10.
Osaka s-a impus după un meci care a durat o oră şi 15 minute şi va evolua în ultimul act al competiţiei de la Melbourne cu Jennifer Brady (SUA, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22), care a trecut de Karolina Muchova (Cehia, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 25), scor 6-4, 3-6, 6-4.