VIDEO Tadej Pogacar a câștigat Turul ciclist al Sloveniei pentru a doua oară la rând

Tadej Pogacar, ciclistul echipei UAE Team Emirates, a câştigat pentru a doua oară consecutiv Turul Sloveniei, după ce s-a impus duminică în ultima etapă. Slovenul a fost urmat în clasamentul general final la 12 sec. de colegul său polonez Rafal Majka şi la 2 min. 32 sec. de un alt sloven, Domen Novak (Bahrain Victorious), informează AFP.

Tadej PogacarFoto: Jure Makovec / AFP / Profimedia Images

Românul Eduard-Michael Grosu (Drone Hopper – Androni Giocattoli) s-a clasat pe locul 111, la 1h 08 min. 20 sec. de învingător.

În cea de-a 5-a şi ultima etapă, disputată între Vrhnika şi Novo Mesto, pe distanţa de 155,7 km, Pogacar a fost cronometrat în 3h 42 min. 35 sec., fiind urmat în acelaşi timp de compatriotul său Matej Mohoric (Bahrain Victorious) şi la 03 sec. de Rafal Majka.

Grosu a terminat etapa pe locul 15, la 43 sec. de învingător.

Dublul câştigător al Turului Franţei s-a aflat la a patra participare la Turul Sloveniei, pe care l-a câştigat anul trecut, scrie Agerpres.

Rezumatul ultimei etape din Turul Sloveniei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *