VIDEO Vela anunță “ziua Z” pentru combaterea infracţionalităţii în România. Au fost făcute 619 de percheziţii şi descinderi – Esential

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat “ziua Z”, “o zi importantă pentru combaterea infracţionalităţii în România”, în contextul în care astăzi au fost făcute 619 de percheziţii şi descinderi pentru destructurarea unor grupări infracţionale de criminalitate organizată implicate în trafic de droguri și de persoane, proxenetism, trafic de migranţi, camătă, criminalitate informatică, evaziune fiscală și spălare de bani.

Vela a susținut o declarație de presă, în care a ținut să anunțe că ”este ziua Z, zi importantă pentru combaterea infracţionalităţii în România”.

“În această zi am executat 619 misiuni în care am efectuat percheziţii şi descinderi la nivelul întregii ţări”, a spus Marcel Vela, precizând au avut loc 130 de descinderi pentru punerea în executare a unor mandate de arestare preventivă și de a unor mandate europene de arestare.

El a spus că au fost vizate 21 de grupări infracţionale, care au creat un prejudiciu de 190 de milioane de lei şi de 160.000 de euro.

DIICOT a anunțat miercuri dimineață percheziții în Bucureşti şi în 28 de judeţe, în cadrul unor ample acţiuni ce vizează destructurarea unor grupări infracţionale de criminalitate organizată implicate în trafic de droguri și de persoane, proxenetism, trafic de migranţi, camătă, criminalitate informatică, evaziune fiscală și spălare de bani. Potrivit unui anunţ al DIICOT, în contextul pandemiei au revenit în ţară ”lideri importanţi” ai unor grupări care acţionau în străinătate.

Percheziţiile au fost organizate concomitent în Bucureşti şi în județele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Alba, Caraş-Severin, Timişoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Cluj şi Bistriţa Năsăud.

Acţiunile procurorilor DIICOT şi Poliţiei Române, declanşate la nivel naţional, sunt rezultatul investigaţiilor derulate în 24 de cauze penale instrumentate de către 21 de structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală.

Ele vizează destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, proxenetism, trafic de migranţi, camătă, criminalitate informatică, evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, trafic de migranţi, înşelăciune sau şantaj.

Printre cei vizați se numără interlopul Adrian Tâmplaru și Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *