Vor fi consecințe pe care cei doi le vor simți în timp – Capital

Europarlamentarul Dacian Cioloş le răspunde partenerilor de coaliţie Ludovic Orban şi Kelemen Hunor. Deşi afirmă că e „complet indiferent” cu privire la opiniile celor doi, Cioloş îi ameninţă pe aceştia cu consecinţe politice pe care le vor simţi în timp şi îi acuză că blochează reformele.

„Am o săptămână foarte interesantă, în care am văzut că Ludovic Orban ne contestă apartenența la poporul și la tradițiile românești, în timp ce Kelemen Hunor îmi contestă apartenența la coaliția de guvernare, din cauza unei poziții la adresa lui Viktor Orban și a politicii duse de acesta.

Regret să spun că sunt complet indiferent cu privire la reacțiile celor doi, pe care vreau să spun că i-am apreciat de-a lungul timpului în calitatea lor de oameni politici.

Dar respectul meu are o limită atunci când nu există o oglindire corespunzătoare. Eu nu fac greșeala de a contesta o persoană pentru simplul fapt că uneori are opinii diferite de cele pe care le am eu. Cred că există valoare în poziții diferite de ale mele, dar nu accept lecții și tâfnoșenie demonstrativă de dragul unei bărbății politice absolut caraghioase.

Știu prea bine că Ludovic Orban a vorbit prentru un anumit public din interiorul PNL pe care îl curtează pentru alegerile interne, după cum înțeleg și că în cazul lui Kelemen Hunor e vorba de o declarație care se vrea dură ca să dea bine în fața amicilor de la Budapesta.

Asta nu e politică, e lipsă de respect față de sine și are consecințe politice pe care cei doi le vor simți în timp. Până una alta, problemele dintre noi nu sunt ideologice sau naționaliste, ci stadiul reformelor aplicate de coaliția guvernamentală. Or, la acest capitol, amândoi sunt restanți și nicio declarație războinică nu le ascunde lipsurile.

Banii din planul de redresare negociați în Parlamentul European sunt destinați cetățenilor, inclusiv celor din Ungaria. Nu am muncit pentru sume care să ajungă în buzunarele camarilei lui Viktor Orbán. E atât de simplu, doar să ne dorim să facem diferența dintre interesul cetățenilor și dorințele personale ale unor politicieni”, scrie Dacian Cioloş pe Facebook.

Kelemen Hunor îl critică pe Dacian Cioloș

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că poziţia exprimată de Dacian Cioloş referitoare la banii pe care trebuie să îi primească Ungaria, prin PNRR, nu a fost discutată în coaliţia de guvernare şi nu este poziţia Guvernului de la Bucureşti.

„Niciodată nu am discutat în coaliţie. Nu este poziţia coaliţiei, nu este poziţia Guvernului, este poziţia lui Dacian Cioloş. El nu reprezintă coaliţia, nu reprezintă România, el reprezintă acolo un grup parlamentar al cărui şef este în acest moment. Nu sunt de acord cu acest demers al lui Dacian Cioloş şi cred că a făcut una dintre greşelile cele mai mari ce pot fi făcute în politică. Şi, ştiţi cum e, nicio factură în politică nu rămâne neplătită.

A făcut o greşeală uriaşă. Nu sunt de acord, nu trebuie să intervină niciun europarlamentar într-o astfel de relaţie şi Comisia a făcut precizările necesare. S-a grăbit domnul Cioloş, a vrut să fie erou, n-a reuşit”, a afirmat liderul UDMR, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

Sursa foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *