ANDREI PUNGOVSCHI / MEDIAFAX FOTO
Mihai Slabu, fost castigator al Cupei Campionilor Europeni la volei masculin, care a decedat, joi seara, la varsta de 51 de ani, a acordat in exclusivitate un interviu agentiei MEDIAFAX in mai 2010, el declarand atunci ca din cauza vietii de sportiv si-a pierdut familia.
Mihai Slabu a incetat din viata la Spitalul Nr. 10 din Capitala. Fostul voleibalist a fost internat in spital in ultimele trei saptamani, el fiind diagnosticat anul trecut cu cancer la gat.
Slabu s-a nascut la 19 februarie 1961 si a evoluat pe postul de ridicator/coordonator la Dinamo, Dacia Pitesti, IRUC Bucuresti, IMEB Bucuresti, iar in echipele nationale de juniori, tineret si seniori a disputat peste 250 de partide. In cariera de jucator, Slabu a obtinut noua titluri de campion al Romaniei, o Cupa a Campionilor Europeni (1981), un loc trei in CCE, o Cupa Balcanica, toate cu Dinamo, iar cu prima reprezentativa a castigat o Cupa Balcanica.
Redam integral continutul interviului acordat de Mihai Slabu la 4 mai 2010 agentiei MEDIAFAX:
Reporter: Cum ati inceput sa jucati volei in mod organizat?
Mihai Slabu: In 1972 am inceput sa joc pentru prima oara. Eram la scoala generala 39 din Colentina, dupa Plumbuita. Primul meu antrenor a fost Dan Lazarescu, apoi au urmat Marcel Pavel, iar apoi m-a luat Wiliam Schreiber la Dinamo.
Reporter: La ce echipe ati mai evoluat?
Mihai Slabu: Am inceput la Dinamo, apoi la Dacia Pitesti, unde am invatat mecanica auto, ceea ce fac azi, dupa care am trecut pe la IMEB si IRUC.
Reporter: Ce amintiri v-au ramas intiparite dupa deplasarile in strainatate?
Mihai Slabu: Ultima deplasare a fost la Londra in 1986 in Cupa Campionilor Europeni impotriva echipei Polonia Londra, care era formata numai din polonezi. In 1984 am inaugurat sala de la Paris Bercy. Au fost patru echipe nationale, Franta, Polonia, Rusia si Romania. Mingea de volei ziceai ca e una de tenis de masa, asa se vedea de pe ultimul rand. Sala avea 22.000 de locuri, lifturi pentru handicapati, iar in sala, la ultimul etaj puteai urca cu masina si sa vezi direct terenul.
Reporter: Care este marele regret al carierei de voleibalist?
Mihai Slabu: Ca nu am fost cu nationala la rusi la Jocurile Olimpice in 1980, cand am iesit pe locul trei. E cea mai mare performanta a voleiului romanesc la nivel de echipe nationale. Am avut o operatie in talpa, la piciorul stang, cel de bataie. M-am taiat si nu m-am putut pregati, iar din cauza asta m-am certat cu domnul Nicu Sotir, Dumnezeu sa-l ierte! Eram in cantonament la Galati si i-am zis ca plec, ca nu ma pot pregati si am plecat. M-a suspendat un an de zile, dar dupa doua luni mi-a retras-o, ca aveau nevoie de mine cei de la Dinamo.
Reporter: Cum a fost anul in care ati castigat Cupa Campionilor?
Mihai Slabu: Am castigat Cupa Campionilor Europeni in 1981 la Palma de Mallorca, iar pe 19 februarie, cand am facut 20 de ani, am luat trofeul. A fost cel mai frumos cadou pe care il puteam primi atunci. In turneul final am intalnit pe Olympiakos Pireu si TSKA Moscova. In finala i-am batut pe rusi dramatic. Am condus 2-0, am fost egalati, iar in decisiv am castigat cu 15-5. In anul urmator, rusii ne-au batut in semifinale. Cu rusii ne bateam tot timpul. Mancam parchetul cand jucam cu ei.
Reporter: Cat a fost prima pentru castigarea Cupei Campionilor Europeni?
Mihai Slabu: Am primit 1.000 de lei de la Federatie, 1.000 de lei de la galeria lui Dinamo si 5.000 de la club. 7.000 de lei toti banii, iar eu aveam 2.300 de lei salariu la Circa 1. Ma duceam pe 25 si semnam statul, dar pana atunci nu ma vedea nimeni. Si acum la fel se face.
Reporter: Ce va aduceti aminte din duelurile cu Steaua la volei?
Mihai Slabu: Cel mai nasol meci a fost in Floreasca, iar nu mai dorm ca imi aduc aminte. Aveam 2-0 la seturi, conduceam cu 12-2 si am pierdut cu 2-3. Pana la urma am castigat titlul.
Reporter: De ce a ajuns voleiul romanesc atat de jos?
Mihai Slabu: Nu-si mai dau interesul, cei din ziua de azi vor doar bani. Nici nu se investeste in jucatori. Inainte se facea performanta si nu plateam nimic, acum toata lumea vrea bani. Noi doream numai rezultate. Voleiul romanesc a fost numarul 1, cel putin la nivel european. La mijlocul anilor 60, Dinamo si Rapid au jucat doua finale consecutive de Cupa Campionilor Europeni, cand de fiecare data s-a impus Dinamo. Inainte alergam cate 28 de kilometri in fiecare zi, noi in fata autocarului, iar soferul cu antrenorul dupa. Ne punea antrenorul sa inotam intr-un lac care era atat de rece, incat in congelator ti-era cald. Inainte stiam doar munca, munca, munca, dar aveam si conditii.
Reporter: Are si intrarea Romaniei in UE un rol important in decaderea sportului din Romania?
Mihai Slabu: Ma uit la Vaslui ca are cei mai multi jucatori straini, alaturi de CFR. E o echipa hibrid. Noi cand ne-am dus la Dacia Pitesti eram considerati mercenari, pentru ca unul singur era din Pitesti, in rest toti eram straini de oras.
Reporter: S-a mai interesat cineva de la Dinamo de dumneavoastra?
Mihai Slabu: Nu, nimeni! Nu mai tin legatura cu nimeni. As vrea sa ma intalnesc cu fostii colegi.
Reporter: Mai mergeti la meciuri de volei?
Mihai Slabu: Am fost anul trecut la fete, cand a batut Dinamo pe niste sarboaice. M-am intalnit cu fostul meu antrenor Constantin Chitigoi, care acum e la Rapid, la fete.
Reporter: Era frumoasa viata de sportiv?
Mihai Slabu (voce tremuranda): Da, dar m-a costat, pentru ca am pierdut familia din cauza asta. A fost o viata frumoasa, dar imi pare rau pentru familie. Cand ne urcam pe munte cate trei luni, iar la intoarcere vedeam o baba de 60 de ani spuneam ca ce frumoasa e. Daca aveai performante nu aveai probleme pe vremea lui Ceausescu, acum prea putin.
Reporter: Cu cine va intelegeati cel mai bine de la Dinamo?
Mihai Slabu: Cu Mircea Tutovan. E la Medias acum. Dupa ce am castigat CCE in 1981 i s-a propus sa ramana afara, dar a refuzat si s-a dus la Zalau. A primit o casa, caruta, cal, ca asta ceruse el. Ma intelegeam bine si cu Gunther Enescu, dar nu am mai dat de el. De un 23 august, cand trebuia sa defilam, puneam faianta la el. Gunther si Garleanu faceau cel mai bun blocaj din lume.
Reporter: Care e meciul care v-a ramas intiparit in minte?
Mihai Slabu: In 1975 am ajuns la juniori, in 1979 la tineret si tot de atunci la echipa mare. In Ungaria, la Zalaegerszeg, cand am jucat impotriva Poloniei si mi-am rupt doua degete. Am batut 3-2, era un meci de calificare pentru Europene in 1978. La intoarcere toata lumea dormea, numai eu nu, pentru ca ma dureau degetele si imi placea geografia, sunt topit dupa asa ceva.
Reporter: Ati avut probleme la Dinamo, cat timp ati fost jucator?
Mihai Slabu: M-a prins Schreiber cu o fata si m-a trimis 10 zile in arest. Nu am facut niciuna, ca stateam acasa. I-am dat locotenentului care raspundea de noi, e actor acum, cinci pachete de Rothmans International si stateam acasa. S-a dus antrenorul la el si l-a intrebat unde sunt, iar el i-a raspuns ca sunt pe teren la instructie.
Reporter: De ce v-ati lasat de volei?
Mihai Slabu: In 1991 m-am lasat, pentru ca am avut a doua fractura la piciorul stang. Prima a fost in 1984, inainte de meciul cu CUS Torino am cazut pe piciorul unui coleg. A doua oara, mi-a cazut un capac de fonta de la canal de 125 de kilograme pe picior, degetul mare e terminat. In 2005, l-am rupt a treia oara si am trei tije de titan in picior si trei in umar. Cei de la munca spun ca ma duc la REMAT ca sa ia banii pe mine si …
