O femeie de 29 de ani, din localitatea Podriga, judetul Botosani, a adus pe lume un copil fara abdomen, informeaza, miercuri, Agerpres. Nasterea a avut loc la Spitalul orasenesc din Saveni, insa copilul, care cantarea 3.000 de grame, a fost transportat la Maternitatea din Botosani, iar ulterior, la Clinica de chirurgie infantila din Iasi.
„Este o malformatie congenitala, care consta in aplazia congenitala de perete abdominal, care realizeaza o hernie ombilicala de tip fetal, neacoperita de tegumente. Practic, este o lipsa de perete abdominal. Trebuia obligatoriu sa se intervina chirurgical si a fost transferat la Iasi pentru operatie. Exista o procedura chirurgicala prin care se reface peretele, ca sa se mentina continutul abdominal acolo unde ii este locul”, a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului de Pediatrie din Botosani, medicul Iuliana Kadar. Aceasta a mai precizat ca, in lipsa peretelui abdominal, intestinele micutului erau vizibile.
Cadrele medicale din Botosani sustin ca malformatia ar putea fi generata de o eventuala afectiune de care mama nou-nascutului ar fi suferit in primele trei luni de sarcina. Ei nu exclud posibilitatea asocierii acestei malformatii cu altele, de natura diferita.





