Un politist din Targu Jiu s-a impuscat in abdomen in timpul unei petreceri care a avut loc, luni seara, in apartamentul sau din cartierul 9 Mai. Incidentul s-a petrecut in jurul orei 20.00, politistul Sorin Bica, de 38 de ani, participand la un chef, impreuna cu concubina sa, mama acesteia si cativa prieteni. Vecinii politistului au povestit ca au auzit muzica de petrecere, iar la un moment dat o bubuitura puternica. Mai multe persoane au iesit din locuinta lui Sorin Bica, spunand ca politistul s-a impuscat. Unul dintre vecinii barbatului a sunat la ambulanta, o salvare transportandu-l pe ranit in stare grava la Spitalul Judetean din Targu Jiu. „A fost primit un apel la 112 ca un barbat s-a impuscat in abdomen. A fost folosita o arma calibrul 9 mm pe care cetateanul o detinea legal. Din primele cercetari a rezultat ca intre politist si iubita lui ar fi avut loc discutii contradictorii, iar arma a fost folosita pe fondul geloziei. Cand a ajuns la spital era constient. A fost operat imediat”, a precizat Ionut Daniel Tica, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Interventia chirurgicala a durat cinci ore, iar medicul Gheorghe Neata, chirurg la Spitalul Judetean Targu-Jiu, a declarat ieri ca starea pacientului este stabila: „A fost operat. Daca mai intarziam cinci minute, deceda. A trecut cu bine peste situatia critica, acum este stabil. A venit cu o plaga abdominala impuscata, fiind atinse toate organele interne abdominale, chiar si ficatul. Era si in soc hemoragic grav, dar speram ca raul a trecut. Glontul iesise din corpul barbatului”, a precizat medicul Neata. Sorin Bica este divortat, are o fetita de 9 ani si este angajat ca ofiter la Serviciul Ordine Publica din cadrul Politiei Municipale Targu Jiu. O echipa de ancheta coordonata de procurorul Gheorghe Emil Mota cerceteaza conditiile in care s-a produs evenimentul.





