Cunoscutul om de afaceri Irinel Columbeanu nu a avut succes in afaceri tocmai in judetul Gorj cu care avea cele mai multe legaturi, tatal sau fiind originar din localitatea Capreni. Pe cat de mult si-a dorit sa reuseasca, pe atat esecul a fost mai rasunator, peste 200 de oameni ramanand fara locuri de munca.
Deschisa in urma cu peste trei ani, fabrica de materiale de constructii de la Targu Carbunesti, bazata pe un material etichetat drept revolutionar „Columbeanitul”, s-a dorit a fi inima unui mic centru de afaceri care sa revitalizeze economia saraca a orasului. Socoteala din targ nu s-a potrivit insa cu cea de acasa si ceea ce se intrevedea inca de la inceput in cifrele de afaceri de ordinul miliardelor de lei vechi s-a adeverit. Esecul nu a mai putut fi evitat, iar fabrica Materia Construct Columbeanu a fost nevoita sa isi inchida portile si in lipsa unui management performant, realizat cu directori selectati dintre intreprinzatorii locali sau chiar din randul functionarilor din administratia publica locala.
Columbeanitul nu a fost omologat
Potrivit lui Ion Fugaru, viceprimarul orasului Targu Carbunesti, care a purtat o discutie cu Irinel Columbeanu, inchiderea fabricii a fost cauzata de managementul defectuos, dar si de factori de ordin tehnic: „Managementul defectuos a fost motivul principal pentru care s-a inchis fabrica. Au fost doi manageri, dar rezultatele nu au fost cele asteptate. Produsul ?Columbeanit? nu a fost omologat. Mergea bine fabrica la inceput. Oamenii erau multumiti si primeau salarii bune. Inchiderea fabricii reprezinta un lucru negativ pentru economia orasului. Irinel Columbeanu mi-a spus ca a trecut printr-o experienta cenusie si ca avea intentia sa se retraga. Am avut discutii cu dumnealui si am incercat sa-l conving sa continue investitiile”, a declarat viceprimarul din Carbunesti. Cand a pus piatra de temelie a fabricii de materiale de constructii din Targu Carbunesti, omul de afaceri Irinel Columbeanu anunta o investitie de 8 milioane de euro, cu posibilitatea ca aceasta sa atinga cifra de 30 de milioane de euro in urmatorii ani. In interviurile date presei locale, Columbeanu vorbea despre materialul sau, „Columbeanitul”, ca despre un produs infailibil, ce va revolutiona piata materialelor de constructii si despre varianta de a recicla, in materiale de constructii, cenusa produsa de complexurile energetice de la Rovinari si Turceni.
Amendat si de Garda de Mediu
Potrivit datelor financiar-contabile din anii de inceput ai firmei, fabrica de materiale de constructii de la Carbunesti nu reusea in anul 2006, de exemplu, sa depaseasca statutul unei firme mijlocii obisnuite. Astfel, cifra de afaceri inregistrata la vremea respectiva a fost de 21 de miliarde de lei vechi, din care profitul de doar 2,6 miliarde de lei vechi. Este de amintit ca, in luna februarie a acestui an, Garda de Mediu Gorj a amendat firma SC Materia Construct Columbeanu, pentru abateri de la legislatia de mediu. Sanctiunea aplicata pentru neregulile constatate a fost de 30 de milioane lei vechi, din cauza faptului ca societatea nu avea evidenta gestiunii deseurilor generate. De asemenea, in luna iunie, aceeasi firma ce apartine lui Irinel Columbeanu a primit o amenda de 60 de milioane de lei vechi din partea comisarilor Garzii Financiare Gorj, pentru comercializarea de materiale de constructii, fara documente legale de provenienta. Materialele, in valoare de 227.230.000 de lei vechi, au fost livrate la diversi beneficiari, in baza unor facturi fiscale, neexistand documente justificative de provenienta.
Unul dintre sefii fabricii de materiale de constructii SC Materia Construct Columbeanu a fost ex-primarul orasului Targu Carbunesti, Cristian Toader Pasti. Atras de mirajul unui salariu fabulos fata de posibilitatile zonei, edilul a renuntat la primarie, cu doar cateva luni inainte de a i se termina mandatul. Fostul primar Cristian Toader Pasti, vicepresedinte al PSD Gorj, este in prezent functionar in cadrul Consiliului Judetean Gorj. Primul director al lui Irinel Columbeanu la fabrica de materiale de constructii si managerul proiectului a fost insa controversatul om de afaceri romano-american Clement Mocanu, denuntatorul lui Nicolae Mischie la Directia Nationala Anticoruptie.





