Suntem in ochiul furtunii ● Cât te costă ipohondria, financiar și psihic ● Certificatul verde COVID: Documentul ce dovedește vindecarea va fi valabil aproape șase luni ● Consiliul Județean Ilfov: 500.000 de lei pentru Catedrala Neamului. 250.000 de lei pentru Schitul Românesc Prodromu ● Dăianu: Cripto nu sunt monede. Pot să însemne demolarea unor oameni ● Proiect: Personalul medical nevaccinat se va testa periodic pe propria cheltuială ● Trenuri CFR închiriate în regim de charter: clienţii aleg ruta, orele şi confortul vagoanelor sau cuşetelor ● România, singura ţară din UE unde mai mult de jumătate dintre cetăţeni spun că ar accepta corupţia în Guvern ● De ce se formează tornadele și când va apărea următoarea furtună majoră ● Avuția netă a românilor, concentrată în mâinile a doar 46.000 de oameni ● 23% din absolvenții promoției actuale de liceu, nu s-au înscris la Bacalaureat ● Elena Bria și povestea unei picturi mari. La propriu, dar și la figurat..
„Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical. Şi atunci când vrem să facem lucrul acesta avem în principal în gând pacientul, care şi el are drepturi şi are dreptul de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare. Nu putem obliga şi nici nu este dorinţa noastră să obligăm pe cineva să se vaccineze, scrie RFI.
România, singura ţară din UE unde mai mult de jumătate, 53% dintre cetăţeni, spun că ar accepta corupţia în Guvern. Media cetățenilor UE de neacceptare a corupției în Guvern este de 73%, potrivit unui raport întocmit de Transparency International. România are o medie de neacceptare de 47%, ceea ce înseamnă că 53% dintre români apreciază că ar putea trece cu vederea anumite fapte de corupţie ale guvernului, se arată în acelaşi raport.
„Corupția la nivel guvernamental este o mare problemă”, consideră 80% dintre români, potrivit unui raport întocmit de Transparency International. Dar mai mult de jumătate dintre români, 53%, acceptă corupția în Guvern. La polul opus, în Germania, Danemarca și Suedia, toleranța cetăţenilor față de corupția din guvernele lor e aproape zero. Aproape două treimi dintre cetățenii Uniunii Europene consideră că fenomenul corupției de la nivelul guvernului este o problemă în țara lor, arată Barometrul Global al Corupției lansat miercuri, 16 iunie, de Transparency International. Articolul complet în Libertatea.
România, în calea tornadelor. De ce se formează și când va apărea următoarea furtună majoră . România este o țară în care tornadele sunt deja ceva obișnuit, spun meteorologii. De altfel, acest fenomen este observat la noi încă din secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, suntem mereu surprinși când vine câte o furtună precum cea de la Călărași, de pe 30 aprilie 2019. De la prima tornadă înregistrată oficial în România, cea din august 2002 de la Făcăieni, județul Ialomița, și până la următoarea, care a lovit tot la Făcăieni, au trecut 15 ani.În 2002 au fost trei morți, zeci de răniți și sute de case distruse, iar în 2017 au fost distruse solariile localnicilor și spulberate câteva acoperișuri. Și iată că , după numai doi ani, a venit urgia de la Călărași. Când am întrebat la MAI dacă există un ghid cu instrucțiuni pentru tornade, n-am primit nici după o săptămână un răspuns de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Între timp, ghidul a apărut pe site-ul instituției. La două săptămâni după ce solicitasem câteva informații simple privind funcționarea sistemului Ro-Alert, nu primisem niciun răspuns de la DSU.
Iar România este în calea tornadelor. Simțim cu toții cum se schimbă clima și este foarte posibil ca fenomenele extreme să fie din ce în ce mai dese. Proiecțiile specialiștilor nu arată deloc încurajator, scrie Newsweek.
Avuția netă a românilor, concentrată în mâinile a doar 46.000 de oameni. Avuţia netă a populaţiei a ajuns la un nivel record la finele lui 2020, la 2.400 de miliarde de lei. Pentru prima dată, ponderea depozitelor bancare, a depunerilor în fondurile de investiţii şi în fonduri de pensii private, a crescut până la 24%-25% în total avuţie netă a populaţiei, conform declaraţiilor lui Florian Neagu, director adjunct al Direcţiei de Stabilitate Financiară din BNR. Reprezentantul BNR atrage atenţia că doar 0,3% din deponenţi deţin peste 20% din totalul depozitelor din sistem. Potrivit calculelor Economica.net, peste 46.000 de români au o medie a conturilor bancare de peste 400.000 de euro. Direcţia de stabilitate financiară a făcut calculele şi arată că, averea netă a populaţiei a crescut la un nivel record în anul pandemiei, ajungând la 2.400 de miliarde de lei faţă de 2.250 de miliarde de lei cu un an înainte. Aşa cum explică directorul adjunct al direcţiei BNR, majorarea avuţiei nete a populaţiei se datorează în mare parte creşterii depunerilor populaţiei în depozite bancare, fonduri de investiţii şi pensii private, scrie Economica.net.
Israelul reintroduce obligativitatea purtării măştii, la cinci zile după ce a fost ridicată măsura. Cinci zile au trecut de când Israelul a ridicat obligativitatea purtării măștii de protecție, însă Ministerul Sănătății a decis să revină asupra deciziei, după apariţia a două noi focare de coronavirus în şcoli. 45 de elevi au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, într-o școală din Binyamina, în timp ce în Modiin au fost înregistrate săptămâna trecută aproximativ 20 de cazuri de infectare. Astfel, măștile sunt din nou obligatorii în interior, cât și în exteriro, în zona Binyamina, la sud de Haifa, şi în Modiin-Makkabim-Reut, oraş situat situat între Tel Aviv şi Ierusalim, potrivit Aleph News.
23% din absolvenții promoției actuale de liceu, nu s-au înscris la Bacalaureat. Aproximativ 34.000 de elevi înregistrați în ultimul an de liceu, adică aproape un sfert din absolvenții din 2021, nu s-au înscris la examenul de bacalaureat, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ponderea este cu șase puncte procentuale peste procentul absolvenților de anul trecut care au considerat că nu au nicio șansă să treacă examenul și nu nici măcar nu s-au înregistrat la concurs.”34.000 de elevi înmatriculaţi în anul şcolar 2020 – 2021 în clasa a XII-a, clasă terminală, nu sunt înscrişi în Bacalaureat. Fie nu au dorit să se înscrie, fie nu au putut să se înscrie, deoarece au avut corigenţe. Dacă ne raportăm la promoţia curentă, avem un procent de 77 la sută, anul trecut am avut un procent de peste 83 la sută. Anul acesta, din promoţiile anterioare avem 19.520 de înscrişi. Anul trecut, din promoţiile anterioare am avut peste 31.000 de înscrişi”, a declarat Sorin Cîmpeanu, scrie cursdeguvernare.ro
Elena Bria și povestea unei picturi mari. Atât la propriu, cât și la figurat. Coroana e ținută cu ambele mâini în dreptul pieptului de către rege, al cărui chip are o expresie solemnă, cu privirea îndreptată înainte, spre mulțimea prezentă, dar și spre viitor, parcă într-un mod simbolic.
Din partea stângă, regina îl privește cu empatie și emoție îmbinată cu bucurie. Cei șase militari aflați în spatele cuplului țin mantia regală, marcați de însemnătatea momentului. Cel care i-a înmânat coroana regelui se retrage cu prudență, făcând câțiva pași în lateral, ținând în mâini perna din catifea vișinie.
Această descriere amănunțită nu e un citat dintr-o carte de istorie și nici o secvență dintr-un film documentar. Paradoxal, acuratețea acestor detalii și stări e redată după 100 de ani doar cu ajutorul unor pete și tușe de culoare: alb, galben, roșu, ocru, albastru și negru, culorile de ulei de pe paleta artistei Elena Bria, născută în 1992 la Chișinău, scrie PressOne.





