Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, este audiat marți dimineață la DNA, unde a fost adus și tatăl său, reținut de procurori cu o zi în urmă, alături de șeful Romarm, Gabriel Țuțu, într-un dosar privind achiziţia de utilaje şi măşti de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19, cu un prejudiciu de peste 8,6 milioane de lei adus companiei de stat.
Victor PițurcăFoto: INQUAM PHOTOS/Bogdan Dănescu
Marți dimineață, fostul selecționer al Naționalei de fotbal a României a fost adus din arest la DNA, pentru a fi audiat pentru a doua oară de procurori.
De asemenea, la această oră este adiat și Alexandru Pițurcă, cel care gestionează firmele prin care ar fi fost derulate achizițiile de măști și utilaje în timpul pandemiei de COVID-19.
La finalul audierilor, procurorii ar urma să decidă dacă vor propune emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru Victor Pițurcă.





