Fotografie de Elina Fairytale de pe Pexels.com
În prezent, mulți oameni aleg să își decoreze casa într-un mod cât mai simplu cu putință prin adoptarea unui stil minimalist. Bucătăria, fiind locul în care o persoană își petrece o mare parte din zi, este încăperea ideală de unde poți începe călătoria spre minimalism. Alegerea unui astfel de design redus la minim poate avea efecte pozitive asupra psihicului uman, deoarece poate crea senzația de echilibru și simplitate, iar într-o lume agitată și supraîncărcată, un colț al casei unde să îți poți limpezi gândurile poate fi cea mai bună alegere.
Pe lângă beneficiile psihologice și emoționale, minimalismul în bucătărie poate contribui și la reducerea consumului excesiv al deșeurilor. Prin atenția la alegerea obiectelor și echipamentului, putem reduce impactul asupra mediului înconjurător. Conceptul de minimalism a devenit din ce în ce mai popular, reprezentând nu doar o alegere de design, ci și o filozofie de viață care promovează esențialul și eliminarea excesului.
Descoperă, în continuare, cum poți să-ți stilizezi bucătăria într-un mod minimalist:
1. Eliminarea excesului
Primul pas spre o bucătărie în stil minimalist este evaluarea sinceră a ustensilelor necesare. Alege cu atenție lucrurile și aparatele cu adevărat importante și separă-le de cele pe care nu le mai folosești sau de cele care nu mai sunt necesare. O idee bună este să donezi ustensilele de care nu mai ai nevoie. Eliminarea excesului din orice spațiu va crea senzația de ordonat și va conduce spre următoarele modificări necesare.
2. Design simplu
Dacă vei alege să investești în mobilier simplu vei fi cu un pas mai aproape să îți transformi bucătăria. Un sfat util este evitarea mobilierului voluminos sau cu modele complicate, care pot încărca vizual încăperea.
O altă idee care va oferi un aspect aparte bucătăriei tale este achiziționarea echipamentelor de bucătărie incorporabile care nu vor strica designul camerei, ci se vor integra perfect în noua mobilă aleasă în stil minimalist, hota incorporabilă pentru bucătărie poate să ofere spațiului un farmec aparte. Pe Altex.ro poți descoperi diferite modele de hote, potrivite pentru gusturile fiecăruia.
3. Suprafețe neîncărcate
Stilul minimalist implică suprafețe curate și neîncărcate. Dacă vei evita supraîncărcarea blatului de lucru cu aparate electrice vei oferi bucătăriei un aspect mult mai plăcut. Nici obiectele decorative care sunt așezate pe blat nu sunt recomandate. Pentru un stil cât mai simplu, optează pentru cât mai puține obiecte, pentru a crea un aspect ordonat.
4. Lumină naturală
Alegerea unui model de draperii și jaluzele care vor permite luminii naturale să pătrundă în cameră va crea o atmosferă plăcută și relaxantă în bucătărie. Un alt aspect care va influența remarcabil atmosfera din bucătărie este culoarea pereților. Culorile neutre sau simple vor crea un aspect minimalist și luminos în bucătărie. Culorile deschise cum ar fi alb, crem sau nuanțe de bej vor oferi o senzație de liniște, perfectă pentru o atmosferă minimalistă.
În concluzie, transformarea bucătăriei într-un spațiu minimalist poate aduce multe beneficii, cum ar fi simplitatea, ordinea și liniștea. Prin aplicarea principiilor minimaliste, printr-un design simplu și funcțional, vei crea un mediu confortabil care poate transforma timpul petrecut în bucătărie.





