Intr-o dimineata ne intorceam amandoi, intr-o drosca, spre casa. In dreptul tibunalului, Urmuz facu semn birjarului sa opreasca.
– Incotro, crezi dumneata, ca e mai equitabilis s-o luam? La dreapta sau la stanga?
Birjarul ridica din umeri.
– Incotro? intreaba Urmuz pentru a doua oara.
– La dreapta, raspunse zambind birjarul. Si-o porniram la dreapta. Apucaram pe Calea Rahovei, dar abia dupa cativa pasi, Urmuz striga: – La dreapta!
Birjarul porni pe ulicioara din coasta tibunalului. Peste putin, Urmuz striga iar: – La dreapta! Si in curand ne pomeniram in locul de unde pornisem.
In Calea Rahovei comanda se repeta si in celelalte puncte de intretaiere, iarasi.
Ocoliram astfel tribunalul de trei ori. Birjarul intoarse capul si intreba nedumerit:
– O mai tinem mult asa?
Urmuz isi puse misterios un deget pe buze si circuitul continua fara comanda. Birjarul pisca gloabele cu biciul si in colturile tribunalului striga acum singur: – La dreapta! Eu ma tineam cu mainile de pantece, iar Urmuz avea aerul multumit al unui patron care este inteles de presupusii lui.
Insfarsit, dupa o jumatate de ceas, opriram trasura in dreptul unui oltean cu cosurile incarcate de carbuni. Urmuz sari cu grija unui gospodar si puse sa i se cantareasca doua kilograme de mangal, pe cari olteanul ii rasturna in birje peste o gazeta. Ceva mai departe targuiram putina fasole tucara, doua laptici infoiate si cateva patlagele vinete. Trecuram peste pod si intraram in piata.
Baietasi somnorosi desfaceau obloanele pravaliilor, lasand in bataia luminei butoaie mohorate cu masline, capatani tuguiate de zahar, saci cu orez, tinichele cu untura, tiri aromatici…
Coboram, la intamplare, intr-o dughiana. Negustorul ne intampina cu zambetul sau profesional si se indoi ca o undrea in fata noastra. Luaram la rand toate articolele interesandu-ne amanuntit de preturi si calitati. Negustorului ii luceau ochii de multumire. Eram musterii cei dintai si se astepta, fara indoiala, la o saftea grasa.
Dupa ce ispraviram cercetarile, Urmuz se sui intr-un cantar decimal si negustorul potrivi politicos greutatile. Facui la fel si negustorul constata vesel ca atarn patru kilograme mai mult. Ii multumim in acelasi timp, ii stranseseram mainile amandoua si, inclinandu-ne adanc in fata lui, iesiram din pravalie lasandu-l pe bacan intr-o complecta nedumerire.
In prag, Urmuz se intoarce si intreba discret:
– Cum vinzi caracatita?
Negustorul clatina din cap si zise cu amaraciune:
-Pacat cartea care ati invptat-o.
Multumiti ca stiam cate kilograme cantarim, intraram in piata de pasari. Micile zburatoare ne induiosara. Nevinovatia orataniilor si mirosul proaspat de gainat ne misca pana la lacrimi.
O baba ne intinse un manunchi de pui de gaina impiedicati de picioare. Urmuz lua legatura vie, o ridica pana la inaltimea capului vrajitoarei si puii infometati incepura sa o ciuguleasca.
In hala de pasari viata are alta bataie ca intre butoaiele de masline. Viata bate aci repede, ca in mioarele care simt apropierea cutitului.
Strabaturam cimitirul acesta viu cuprinsi de o adanca melancolie. Intr-un colt anumit, erau pasarile de rasa: gaini si puice cu gatul gol, intr-un nerusinat decolteu matinal.
Urmuz cumpara o gaina zbarcita si despuiata, pe care o infipse in varful bastonului. Gaina era atat de amortita ca parea o prelungire naturala a bastonului. Mai targuiram si o aparatoare de muste, trei covrigi cu susan si o porniram pe strada Selari.
Urmuz statea in mijlocul trasurei, cu batul infipt in gramajuia de carbuni si legume. Gaina motaia in capul bastonului, lasand sa-i atarne pe gatul gol, trei covrigi cu susan ca trei colane de …
