Armata ucraineană susține că ar fi doborât un avion IL care transporta parașutiști, un Suhoi Su-25 și un elicopter – Informații neconfirmate

Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei susține ca un avion rus IL-76 cu parașutiști la bord a fost doborât lângă Vasilkiv în regiunea Kiev.

Razboi in Ucraina, atac in KievFoto: Armata ucraineana

IL-76 poate transporta între 100-150 de parușutiști, ceea ce ar însemna că Rusia a suferit pierderi grele.

„Forțele noastre au doborât Il-76 cu parașutiști inamici în zona Vasilkova. Aceasta este răzbunare pentru Lugansk 2014. Moarte dușmanilor!”, a scris acesta pe Facebook. Informația nu se verifică din mai multe surse.

Apărarea aeriană a Ucrainei mai susține că a doborât o aeronavă rusă de sprijin și un elicopter în Donbas. ”Un sistem S-300 doboară un avion rusesc Sukhoi Su-25 și un elicopter nespecificat la miezul nopții”, potrivit Agenției de Stat pentru Comunicații Speciale a Ucrainei, citată de The Kyiv Independent.

Informațiile nu sunt confirmate din mai multe surse.

Un înalt oficial al serviciilor secrete occidentale declara joi că Rusia are „superioritate aeriană completă” în Ucraina și dorește să adune „o forță copleșitoare” în jurul capitalei Kiev, potrivit AFP.

“Apărarea antiaeriană a Ucrainei este acum eliminată și nu mai au nicio forță aeriană care să îi protejeze. Rușii vor căuta în următoarele ore să grupeze o forță copleșitoare în jurul capitalei, iar apărarea cade acum în sarcina forțelor terestre și rezistenței populare”, a explicat oficialul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *