„Dupa ea” sau ce se petrece in mintea unui barbat insurat

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Dragos Bucur, Victor Rebengiuc, Dana Nalbaru, Valentina Pelinel fac parte din distributia acestui film.
Pelicula care deschide seria premierelor cinematografice din aceasta toamna este o productie romaneasca: „Dupa ea”, in regia Cristinei Ionescu. O distributie „tanara”, la care se adauga un nume greu precum cel al lui Victor Rebengiuc, relateaza o poveste actuala, fara cliseele „comunism”, „revolutie”, „saracie”.

Ştefan (Dragos Bucur) este un barbat tanar, cu o viata de familie fericita si o cariera promitatoare in publicitate. O intamplare banala ii va da viata peste cap: prins in trafic, Ştefan vede intr-o cabina telefonica o femeie (Valentina Pelinel) de care se simte atras intr-un mod bizar. O atractie de moment se transforma, in mod inexplicabil, in obsesie. Aceasta intamplare banala genereaza alte intersectari de personaje si destine.

Succesiunea evenimentelor il conduce pe Ştefan intr-o pasiune oarba si intr-o cautare permanenta a femeii care este de negasit. „Dupa ea” povesteste despre ce se intampla in mintea unui barbat care penduleaza intre linistea unei casnicii reusite si cautarea unui ideal intangibil. Intre real si imaginar nu exista granite.

Dificultatile tehnice si de natura emotionala au fost relatate de Dragos Bucur la conferinta de presa ce a urmat avanpremierei filmului: „Pentru cele cateva secunde de inot sub apa, care apar pe ecran, am filmat vreo sase ore la piscina. Mi s-a parut foarte dificil. Mai era si problema tatuajului meu de pe spate care necesita machiaj foarte des, ca sa nu se vada pe pelicula”.

Primul si ultimul rol pentru Dana Nalbaru Partenera sa de viata (pe care a cunoscut-o chiar la filmari), solista Dana Nalbaru, s-a remarcat printr-un firesc al interpretarii care denota calitati certe de actrita. Cu toate acestea, ramane consecventa carierei muzicale: „Este primul film in care joc si sper sa fie si ultimul. Am o multime de alte proiecte in care pot sa ma desfasor”, a declarat Dana.

O prezenta insolita pe ecran este manechinul Valentina Pelinel, „obsesia” care bantuie mintea personajului principal masculin. „Am mai primit si alte oferte sa joc in filme, dar le-am refuzat. Am acceptat tocmai pentru ca rolul meu nu presupunea sa dau replici. Totul este mimica, expresie, miscare, exact ce fac si in meseria mea”, a relatat cu modestie Pelinel, la conferinta de presa.

Desi aparitia „fizica” a personajului sau nu este de mare intindere, prezenta sa se simte permanent, subliminal, in mintea barbatului care o cauta cu disperare, fara insa a o gasi. In toate aceste scene de mai mare sau mai slaba intensitate, se interpune una care realmente „absoarbe” spectatorul: aceea in care „Nea Petrica”, portarul (Victor Rebengiuc), il sfatuieste pe Ştefan sa-si vada de familie si sa nu mai alerge dupa himere. Din distributie mai fac parte Anca Florea si Mimi Branescu. Scenariul filmului este semnat de Lia Bugnar. Premiera oficiala va avea loc vineri, 31 august, la Cinema Pro.

spot_imgspot_img